1. Ce au în comun personajele din următoarele pasaje biblice? Cuma răspuns Dumnezeu dorinţei lor?

Geneza 18:11
Avraam şi Sara erau bătrâni, înaintaţi în vârstă; şi Sarei nu-i mai venea rânduiala femeilor.

Geneza 30:1
Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: „Dă-mi copii, ori mor!”

1 Samuel 1:1-8
1. Era un om din Ramataim-Ţofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Ţuf, efratit.
2. El avea două neveste: una se numea Ana, iar cealaltă Penina. Penina avea copii, dar Ana n-avea.
3. Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
4. În ziua când îşi aducea Elcana jertfa, dădea părţi nevestei sale Penina, tuturor fiilor şi tuturor fiicelor pe care le avea de la ea.
5. Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă.
6. Potrivnica ei o înţepa deseori, ca s-o facă să se mânie, pentru că Domnul o făcuse stearpă.
7. Şi în toţi anii era aşa. Ori de câte ori se suia Ana la Casa Domnului, Penina o înţepa la fel. Atunci ea plângea şi nu mânca.
8. Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Ano, pentru ce plângi şi nu mănânci? Pentru ce ţi-este întristată inima? Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?”

Luca 1:7
N-aveau copii, pentru că Elisabeta era stearpă; şi amândoi erau înaintaţi în vârstă.

Copiii sunt o binecuvântare. Dar, din diferite motive, nu în toate familiile sunt copii. Unii speră şi se roagă pentru o familie şi Dumnezeu le îndeplineşte cererea, uneori chiar în mod miraculos, ca în cazul Sarei; alţii, care înalţă cereri la fel de arzătoare, nu primesc răspunsul aşteptat. De fiecare dată când văd cum prieteni ai lor Îl laudă pe Dumnezeu pentru copiii care li se nasc, durerea li se adânceşte şi mai mult, uitându-se la cuibul lor gol. Chiar întrebări nevinovate precum: „Câţi copii ai?” le amintesc în mod dureros de faptul că nu sunt părinţi, deşi şi-ar dori atât de mult să fie.

Cei care au trecut printr-o astfel de experienţă trebuie să ajungă să creadă că Dumnezeu le înţelege durerea. Psalmistul declară cu privire la Dumnezeu: „Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău! Nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Psalmii 56:8). Chiar dacă pare că tace, „cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmii 103:13).

Însă, din diferite motive, alţi oameni aleg de bunăvoie să nu aibă copii. Şi poate fi de înţeles o astfel de decizie într-o lume ca a noastră, plină de suferinţă, de durere, de nelegiuire şi de nenorociri care pândesc la tot pasul. În unele cazuri, oamenii pot alege să adopte copii, în loc să aibă propriii copii. În felul acesta pot creşte copii care sunt deja născuţi, adesea oferindu-le acestora o şansă la o viaţă mai bună decât ar fi avut altfel.

Lumea noastră este un loc complicat şi putem întâlni în ea tot felul de oameni în tot felul de situaţii legate de prezenţa sau de lipsa copiilor din familie. Indiferent de cazul în care ne găsim, nu trebuie să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi de dorinţa Sa pentru binele nostru final. În acelaşi timp, să nu uităm să fim cât mai sensibili şi mai plini de empatie faţă de oamenii care, indiferent de motiv, nu au copii.