Când ești părinte singur

Un fenomen cu care se confruntă lumea contemporană este acela al părinţilor singuri, adesea mama, iar uneori, mai rar, tata.

Uneori ne gândim la o mamă singură ca la o femeie care a născut un copil în afara căsătoriei. Totuşi nu este întotdeauna aşa. Lui Agar i s-a impus să aibă un copil cu Avraam şi apoi a fost forţată să plece cu copilul (Geneza 16:3,4; Geneza 21:17). Bat-Şeba a rămas însărcinată ca urmare a avansurilor unui bărbat cu autoritate (2 Samuel 11:4,5). Ilie a fost trimis la Sarepta ca să ajute o mamă singură, văduvă (1 Regi 17:9). Când Isus Şi-a început lucrarea, Iosif murise, lăsând-o pe Maria văduvă, ca părinte singur. „Moartea o despărţise de Iosif, care împărtăşise cu ea cunoştinţa şi taina naşterii lui Isus. Acum nu mai avea cui să-i spună nădejdile şi temerile ei.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, p. 145

A fi părinte singur este, probabil, o situaţie dintre cele mai grele. Mulţi se confruntă cu dificultăţi ca administrarea finanţelor, relaţia cu celălalt părinte, găsirea unui timp pentru propria persoană şi pentru relaţia cu Dumnezeu sau cu întrebarea dacă vor mai fi iubiţi vreodată.

2. Ce făgăduinţe poate găsi cineva, inclusiv părinţii singuri, în următoarele versete?

Ieremia 31:25
Căci voi răcori sufletul însetat şi voi sătura orice suflet lihnit de foame.”

Matei 11:28
Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

Ieremia 29:11
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.

Ieremia 32:27
„Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?”

Proverbele 3:5,6
5. Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
6. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Ca biserică, avem răspunderea de a-i ajuta pe părinţii singuri. Iacov scrie: „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve (a se înţelege „şi pe părinţii singuri”) în necazurile lor” (Iacov 1:27). Ajutorul nu trebuie să fie doar financiar. Le putem oferi un repaus, supraveghindu-le copiii un timp, ca să-şi poată vedea de alte treburi, să se poată odihni, să se poată ruga sau să poată studia în linişte Cuvântul lui Dumnezeu. Le putem sluji ca mentori copiilor lor sau îi putem ajuta să repare diferite lucruri în casă. Putem fi mâinile lui Dumnezeu în diverse moduri, pentru a le oferi suport părinţilor singuri.

Fără a emite judecăți cu privire la motivele pentru care au ajuns părinți singuri, cum îi poți încuraja și ajuta pe cei pe care îi cunoști?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO