Îngerul cu cărticica deschisă

Trâmbiţa a şasea ne aduce la timpul sfârşitului. Înainte de ea, este inserat un pasaj în care se explică misiunea şi experienţa poporului lui Dumnezeu atunci.

3. Ce simboluri apar în următorul pasaj?

Apocalipsa 10:1-4
1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se cobora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc.
2. În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul drept pe mare, şi piciorul stâng pe pământ
3. şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă glasurile lor.
4. Şi, când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: „Pecetluieşte ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”

Îngerul, care pare a fi Hristos, ţine în mână o cărticică deschisă. El Îşi pune piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ, semn al domniei Sale universale şi al importanţei mondiale a anunţului pe care-l va face. Strigătul Lui este ca răcnetul unui leu, simbol al glasului lui Dumnezeu (Osea 11:10).

Ioan este oprit să scrie ce au spus tunetele. Există unele lucruri legate de viitor pe care Dumnezeu nu ni le-a descoperit.

4. Compară următoarele pasaje. Care sunt expresiile care apar în amândouă?

Apocalipsa 10:5-7
5. Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă,
7. ci, că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi, prorocilor.

Daniel 12:6,7
6. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?”
7. Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic că va mai fi o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot.

În declaraţia îngerului că „nu va mai fi nicio zăbavă” (în KJV: „nu va mai fi timp”), apare termenul grecesc chronos care se referă la timp. El trimite la Daniel 12:6,7, unde un înger declară că persecutarea sfinţilor va dura o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme (sau ani profetici), adică 1 260 de ani literali (538–1798 d.Hr.). După această perioadă profetică, va veni sfârşitul.

Declaraţia aceasta face trimitere la perioadele profetice din Daniel, în special la cele 2 300 de zile profetice din Daniel 8:14 (457 î.Hr.– 1844 d.Hr.). Aceasta avea să fie ultima perioadă profetică precizată. Ellen G. White afirmă: „Timpul acesta, pe care îngerul îl anunţă cu jurământ solemn, este … timp profetic, care ar trebui să preceadă venirea Domnului nostru. Altfel spus, poporul nu va avea un alt mesaj despre un timp clar delimitat. După această perioadă, dintre anii 1842 şi 1844, nu mai poate exista o delimitare clară a timpului profetic. Calculul cel mai lung ajunge în toamna anului 1844” (Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 7, p. 971).

Ce ne spune aceasta despre stabilirea de noi perioade profetice?