După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” (Daniel 4:29-30)

Ascultă ediția audio aici.
Nebucadneţar avea dreptate. De pe terasa palatului său, putea contempla zigurate depăşite în înălţime de temple şi, la vest de palat, pe malul Eufratului, celebrele grădini suspendate ale oraşului, construite de rege în cinstea uneia dintre soţiile sale, grădini care aveau să fie considerate una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Ce păcat! Nebucadneţar nu învăţase lecţia. Cu un an în urmă, avusese un al doilea vis interpretat de Daniel, în care Dumnezeu îi spunea că va ajunge să trăiască timp de şapte ani ca fiarele de pe câmp. Profetul îl avertizase: „Împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri. De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:26-27).

Nu trebuie să uităm niciodată că tot ce suntem şi avem este posibil datorită lui Dumnezeu, care în providenţa Lui, fără ca noi să ne putem da seama, a creat sau modificat circumstanţele, ne-a pregătit calea, ne-a trezit interesul, ne-a deschis porţi către o bogăţie de oportunităţi, ne-a dat viziune, inteligenţă şi putere pentru a obţine averi, situaţie, bunăstarea de care ne bucurăm. Când israeliţii, după un exod coordonat de Providenţă, erau gata să intre în Ţara promisă, în aceste ţinuturi în care „curgea lapte şi miere”, unde urmau să se bucure de case, câmpuri, fructe şi animale, Moise i-a avertizat: „Vezi să nu zici în inima ta: «Tăria mea şi puterea mâinii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.» Ci adu-ţi aminte de Domnul Dumnezeul tău, căci El îţi va da putere să le câştigi, ca să întărească legământul încheiat cu părinţii voştri prin jurământ, cum face astăzi” (Deuteronomul 8:17-18).

Când totul e bine, când viaţa vă surâde, când aveţi succes la serviciu sau la şcoală, când în familie domnesc pacea şi prosperitatea, când vă bucuraţi de sănătate, când sunteţi mândri şi mulţumiţi de reuşite, amintiţi-vă că este în ceruri un Dumnezeu… Acest lucru vă va ţine departe de a deveni orgolioşi şi vă va aduce încă şi mai multe binecuvântări cereşti.

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.