Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus. (Filipeni 3:14)

Urmărește versiunea video aici.

Elisei a lăsat degrabă totul pentru a-și începe lucrarea. Nu și-a luat rămas-bun cu tristețe și cu regrete amare. Au făcut o sărbătoare în familie în care s-au bucurat de onoarea făcută unuia ce aparținea familiei. Şi care a fost prima lucrare a lui Elisei? Să preia lucrurile mici și să le efectueze cu râvnă. El era însoțitorul personal al profetului. Se spune despre el că turna apă pe mâinile stăpânului său Ilie.

După ce a fost un timp în slujba profetului, el a fost chemat să-i ia locul acestuia în linia întâi. Nimeni din vremea aceea nu avea să fie mai mare ca el. El lucrase sub conducerea lui Ilie și sosise timpul ca managerul-șef să fie îndepărtat, iar cel care-i fusese subaltern să-i ia locul. Şi, în timp ce Ilie se pregătea să fie mutat la cer, Elisei se pregătea să devină succesorul lui ca profet. (…)

Existau școli ale profeților la Ghilgal, Betel și Ierihon. Ilie dorise să viziteze aceste locuri înainte de a pleca de la ei. Sufletul lui s-a bucurat când, sub îndrumarea lui Dumnezeu, i-a fost îngăduit să vadă școlile profeților și lucrarea care avea loc în acele instituții – o educație ce avea ca scop să mențină continuu înaintea studenților lucrările minunate ale lui Dumnezeu și să fie onorabilă.

În fiecare loc unde Elisei zăbovea împreună cu Ilie, avea ocazia de a se despărți de el. „Rămâi aici, te rog”, îi spunea Ilie. În acest fel, credința lui Elisei a fost pusă la încercare din toate punctele de vedere. Însă, de la lucrul câmpului pe care-l ara, Elisei învățase să nu se lase pradă descurajării. De fiecare dată când i se făcea invitația de a se întoarce înapoi, el spunea cu tărie: „Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.”

De acum înainte, Elisei stătea în locul lui Ilie… Cea mai înaltă calificare pentru oricine se află într-o poziție de încredere este aceea de a asculta necondiționat cuvântul Domnului. Elisei a pus mâna pe plug și nu s-a uitat înapoi. El și-a arătat hotărârea de a sta de partea lui Dumnezeu, demonstrând că se bizuia cu totul doar pe El.

Aceasta este o lecție pe care noi trebuie să o studiem cu atenție. În niciun caz nu trebuie să ne abatem de la credința noastră… Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie sfătuitorul nostru. Doar aceia care se vor supune pe deplin și fără rezervă lui Dumnezeu vor fi aleși de El. – Youth’s Instructor, 28 aprilie 1898

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO