Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. – 1 loan 3:1

Când aveam unsprezece ani, am mers într-o excursie specială împreună cu tatăl meu. Cu degeţelele mele în siguranţă în mâna lui caldă, am mers pas la pas pe străzile pavate înguste din oraşul Eger, Ungaria. Mergeam să o luăm pe o fată adolescentă, Maria, de la orfelinat.

Eu şi tata am intrat în hol, unde ne-a întâmpinat o doamnă în halat alb. „Vă rog să luaţi loc cât timp Maria îşi pregăteşte lucrurile”, ne-a spus ea cu blândeţe.

Sincer, era un lucru destul de curajos pentru părinţii mei să mai adauge încă o persoană în viaţa noastră simplă, ţinând cont că aveam şi un buget limitat, dar şi spaţiu limitat. Sora mea o întâlnise pe Maria la o tabără pentru fete şi ea a reuşit să îi convingă pe părinţii mei să o luăm în plasament pe Maria.
Din holul orfelinatului am văzut două coridoare înguste cu uşi pe ambele părţi. Stând acolo şi aşteptând, am observat că una dintre uşi s-a deschis puţin şi a apărut un căpşor. Nu a trecut mult timp până au apărut şi altele pe la toate uşile. Câteva minute mai târziu, un băieţel foarte curajos, cu părul blond, a ieşit afară şi a venit spre noi. Deja era evident că toţi băieţii îşi aţintiseră ochii pe nimeni altul decât pe tatăl meu. Vocea timidă a micuţului băieţel blond a spart tăcerea când s-a uitat la tata şi l-a întrebat: „Sunteţi… tatăl meid Aţi venit să mă luaţi acasă?”

De îndată au venit şi alţii, repetând aceeaşi întrebare cu o fărâmă de speranţă în ochii lor de copii. „Sunteţi tatăl meu? Aţi venit să mă luaţi acasă?”

Tatăl meu şi-a întins mâinile spre ei şi le-a oferit tuturor un zâmbet, dând uşor din cap. Răspunsul era „nu”, un răspuns cu care erau mult prea obişnuiţi. Mai târziu, tata mi-a spus că îl durea inima că nu le putea fi tată tuturor băieţilor de acolo, în acel moment am înţeles ce înseamnă să ai un tată, un tată cu care mă puteam întoarce acasă.

Pe măsură ce am crescut, am început să văd o imagine şi mai mare despre Tatăl meu ceresc, care, dându-L pe Fiul Său omenirii, ne-a adoptat pe fiecare dintre noi în familia Sa.

La întrebarea: „Tu eşti Tatăl meu?”, Dumnezeu ne răspunde fără îndoială: „Da, copilul Meu. Eu sunt… Tatăl tău. Hai să mergem acasă!”


Ida T. Ronaszegi

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.