Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” – Iacov 4:6

În timp ce mergeam pe Autostrada 57 din statul Michigan, am fost oprită de un poliţist, care m-a întrebat:

– Ştiţi cât de repede mergeaţi?

Î-am spus cu cât credeam că merg şi am adăugat:

– Eu ştiam că aceasta este limita de viteză.

El mi-a adus la cunoştinţă că era cu 20 de kilometri pe oră mai mică şi, după ce s-a dus la maşină şi mi-a verificat talonul şi permisul, s-a întors doar cu un avertisment. A arătat har faţă de mine. Meritam o amendă.

Într-o altă zi, în timp ce mă aflam la cumpărături, luând un obiect să mă uit la el, l-am spart. La casă, am prezentat obiectul spart, ca să îl pot plăti. Când i-am spus vânzătoarei că îl spărsesem din greşeală, nu a vrut să mă lase să îl plătesc. Din nou, am avut parte de har. Ar fi trebuit să plătesc pentru obiect.

Deoarece am fost foarte recunoscătoare pentru modul cum fusesem tratată în ambele situaţii, ai putea crede că am evitat repetarea acelor fapte. În viaţa de zi cu zi, suntem uneori suficient de norocoase încât să întâlnim oameni ca poliţistul sau ca vânzătoarea, care sunt amabili şi înţelegători, făcând în aşa fel ca uneori să evităm consecinţele grave.Totuşi nu este întotdeauna cazul.

Harul lui Dumnezeu e şi mai minunat. Harul Său dăinuieşte şi are urmări eterne. Prin natură, noi suntem fiinţe păcătoase. Lăsate de capul nostru, facem alegeri care duc la moarte. Fără har, suntem în permanentă alergare şi pierdem în permanenţă. Harul Său, dacă este acceptat, schimbă semnificativ situaţia viitoare. Acceptându-l, ne îndreptăm în altă direcţie – care ne deschide posibilitatea să ne bucurăm de o relaţie strânsă cu Dumnezeul universului.

Iertarea lui Dumnezeu manifestată faţă de păcătoşii nesfinţi este posibilă, pentru că El ne asigură achitarea de vină în baza morţii lui Hristos. Apoi harul Său divin oferă darurile pocăinţei, iertării şi mântuirii. În felul acesta, harul este un dar şi din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea lui Isus Fiul. Când viaţa noastră este transformată prin har, noi devenim asemenea Lor. În familiile noastre pământene, avem o paralelă în comportamentul şi relaţiile dintre părinţi şi copii. Harul lui Dumnezeu ne face în stare pe noi, copiii Săi, să creştem şi să devenim una cu El în gândire, scop şi fapte.

Harul! Ce dar deplin şi preţios! E greu pentru noi să îi înţelegem magnitudinea!

Marian M. Hart Gay

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.