[duminică, 20 iulie] Dumnezeu și dumnezei

 

 

1. Ce înțelegi din prima confruntare dintre Dumnezeul evreilor și dumnezeii Egiptului, din Exodul 7:8-15?

 

Exodul 7:8-15

„8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: 9 „Dacă vă va vorbi Faraon şi vă va zice: ‘Faceţi o minune!’ să zici lui Aaron: ‘Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon.’ Şi toiagul se va preface într-un şarpe.” 10 Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. 11 Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi n-a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul. 14 Domnul a zis lui Moise: „Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te la Faraon dis-de-dimineaţă, când are să iasă să se ducă la apă, şi să te înfăţişezi înaintea lui pe malul râului. Să-ţi iei în mână toiagul care a fost prefăcut în şarpe”.

 

Confruntările care urmau să aibă loc aveau să fie între Dumnezeul cel viu și „dumnezeii” egipteni. Ceea ce înrăutățea și mai mult lucrurile era faptul că faraonul se considera unul dintre acei dumnezei. Domnul nu a luptat împotriva egiptenilor și nici măcar împotriva Egiptului în sine,  ci împotriva zeităților lor (egiptenii venerau peste 1.500 de zei și zeițe). Textul biblic este explicit: „Voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul” (Exodul 12:12). Mai târziu, acest lucru este subliniat din nou, de data aceasta în cadrul relatării ieșirii poporului Israel din Egipt: „Și-a împlinit DOMNUL judecățile asupra zeilor lor” (Numeri 33:4, EDCR).

 

Un exemplu de astfel de judecată asupra zeilor lor este minunea transformării toiagului în șarpe (Exodul 7:9-12). În Egipt, simbolul uraeus, care o înfățișa pe zeița Wadjet, avea forma unei cobre egiptene gata de atac și reprezenta puterea suverană în Egiptul de Jos. Acest simbol în formă de cobră făcea parte din coroana faraonului, un semn al puterii, divinității, regalității și autorității sale divine, deoarece această zeiță scuipa venin spre dușmanii lui. Egiptenii credeau și că șarpele sacru avea să-l ghideze pe faraon în viața de apoi.

 

Când toiagul lui Aaron s-a transformat în șarpe și a mâncat toți ceilalți șerpi din fața faraonului, s-a demonstrat supremația viului Dumnezeu asupra magiei și vrăjitoriei egiptene. Nu numai că emblema puterii faraonului – uraeusul – a fost cucerită, dar Aaron și Moise au ținut-o în mâinile lor (Exodul 7:12,15). Confruntarea inițială a demonstrat puterea și stăpânirea lui Dumnezeu asupra Egiptului. Moise, ca reprezentant al lui Dumnezeu, avea mai multă autoritate și putere decât însuși „zeul” faraon.

 

Este de asemenea important faptul că egiptenii antici considerau că un zeu-șarpe, Nehebkau („cel care stăpânește spiritele”), era sacru, adorat și venerat. Conform mitologiei lor, acest zeu-șarpe avea o mare putere pentru că a înghițit șapte cobre. Astfel, Dumnezeu le-a transmis egiptenilor că El, nu zeul-șarpe, are puterea și autoritatea suverană. După o confruntare atât de puternică, ei au fost capabili să înțeleagă acest mesaj imediat și clar.

 

Cum Îi putem permite Domnului să aibă suveranitate asupra oricăruia dintre „zeii” care caută supremația în viața noastră?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO