[vineri, 28 iunie]

 

 

„Acolo […] câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă piscurile grandioase. Pe acele câmpii domoale, lângă acele izvoare vii, copiii lui Dumnezeu, care au fost atât de mult timp străini şi călători, vor fi acasă. […] Cu o încântare de nedescris, copiii lui Dumnezeu de pe pământ devin părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute în păcat şi au acces la cunoştinţele acumulate secole de-a rândul în urma contemplării lucrării mâinilor lui Dumnezeu. Ei admiră grandoarea creaţiei în toată splendoarea ei – sori, stele şi sisteme gravitând în ordinea stabilită, în jurul tronului lui Dumnezeu. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cel mai mic până la cel mai mare, şi în toate se manifestă bogăţiile puterii Sale. Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire” („Tragedia veacurilor”, p. 675, 678).

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO