[joi, 11 aprilie] O moștenire de iubire
7. Citește Ioan 13:35 și 1 Ioan 4:21. Ce transmit aceste pasaje despre acuzațiile lui Satana la adresa guvernării lui Dumnezeu, în marea luptă? Ce ne spun despre esența adevăratului creștinism?
Ioan 13:35
„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”
1 Ioan 4:21
„Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său”.
Iubirea era norma în comunitățile creștine din primele secole. Una dintre dovezile cele mai mari s-a manifestat în timpul a două mari epidemii: aproximativ în anii 160 și 260 d.H. Creștinii au ieșit în față și le-au slujit bolnavilor și muribunzilor. Aceste molime au făcut zeci de mii de victime și au lăsat sate și orașe întregi fără aproape niciun locuitor. Slujirea neegoistă, jertfitoare și iubitoare dovedită de creștini a avut un impact imens asupra populației. În timpul acestor două epidemii, mii, sute de mii, iar în cele din urmă milioane de oameni din Imperiul Roman au ajuns să creadă în Isus. Iubirea, preocuparea constantă și îngrijirea neegoistă și organizată a celor bolnavi și muribunzi au generat admirație față de acești credincioși și față de Hristosul pe care Îl reprezentau.
Volumul „The Rise of Christianity” („Ascensiunea creștinismului”), de Rodney Stark, este o narațiune istorică modernă care descrie aceste evenimente istorice într-o lumină nouă și amplificată. Este redat modul în care, în timpul celei de-a doua epidemii, întreaga comunitate creștină, care era încă preponderent iudeo-creștină, a devenit efectiv o armată de infirmieri, care se îngrijeau de nevoile de bază ale comunității de suferinzi, pentru a le asigura supraviețuirea. „Într-o scrisoare de Paște, Dionisie a scris un lung elogiu despre eforturile eroice ale creștinilor de a-i îngriji pe bolnavi, mulți dintre creștini pierzându-și viața în timp ce se ocupau de alții. Majoritatea fraților noștri creștini au manifestat o iubire și un devotament fără margini […]. Indiferent de pericole, s-au ocupat de bolnavi, împlinindu-le orice nevoie, slujindu-le în Hristos și părăsind împreună cu ei această viață, împăcați și fericiți; deoarece fuseseră infectați și ei, abătând boala asupra lor și acceptându-și cu bucurie durerile” (1996, p. 82).
Care este mesajul evident pentru noi aici? Cum învățăm să murim față de noi înșine pentru ca și noi să putem dovedi aceeași atitudine lipsită de egoism? Nu este ușor, nu-i așa?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
