[duminică, 26 noiembrie] Nebucadnețar

 

 

Ca adventiști de ziua a șaptea, credem în ceea ce se cheamă „ispășire nelimitată”. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de alți creștini, noi credem că moartea lui Hristos a fost pentru toată omenirea, nu doar pentru o categorie specială a celor care ar fi fost predestinați de Dumnezeu la mântuire. Pentru că Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2:4; vezi și  2 Petru 3:9), Isus S-a adus „jertf[ă] de ispășire pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2). De aceea toți au fost aleși „în El […] înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4), chiar dacă nu toți Îl aleg la rândul lor. De aceea și găsim relatări în Biblie despre tot felul de oameni mișcați spre Dumnezeu.

 

1. Citește Daniel 4. Ce i se întâmplă împăratului și ce ne spune lucrul acesta despre mântuirea din dreptul unuia dintre cei mai puternici oameni din lume?

 

Daniel 4

„Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, care locuiesc pe tot pământul: Să aveţi multă pace! 2 Am găsit cu cale să fac cunoscute semnele şi minunile pe care le-a făcut Dumnezeul cel Preaînalt faţă de mine. 3 Cât de mari sunt semnele Lui şi cât de puternice sunt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, şi stăpânirea Lui dăinuie din neam în neam! 4 Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea şi fericit în palatul meu. 5 Am visat un vis care m-a înspăimântat; gândurile de care eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază. 6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului ca să-mi tâlcuiască visul. 7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, haldeenii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tâlcui. 8 La urmă de tot, s-a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar după numele dumnezeului meu şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul şi am zis: 9 ‘Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi şi că pentru tine nicio taină nu este grea, deci tâlcuieşte-mi vedeniile pe care le-am avut în vis. 10 Iată vedeniile care mi-au trecut prin cap când eram în pat. Mă uitam şi iată că în mijlocul pământului era un copac foarte înalt. 11 Copacul acesta s-a făcut mare şi puternic, vârful lui se înălţa până la ceruri şi se vedea de la marginile întregului pământ. 12 Frunza lui era frumoasă şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele câmpului se adăposteau sub umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui şi orice făptură vie se hrănea din el. 13 În vedeniile care-mi treceau prin cap în patul meu, mă uitam şi iată că s-a pogorât din ceruri un străjer sfânt. 14 El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: «Tăiaţi copacul şi rupeţi ramurile; scuturaţi-i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de sub el şi păsările din ramurile lui! 15 Dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pământului. 16 Inima lui de om i se va preface într-o inimă de fiară şi vor trece şapte vremuri peste el. 17 Hotărârea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!» 18 Iată visul pe care l-am visat eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tâlcuieşte-l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi-l tâlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.’ 19 Atunci, Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: ‘Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!’. Şi Beltşaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi! 20 Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atât de mare şi puternic încât i se înălţa vârful până la ceruri şi se vedea de la toate capetele pământului; 21 copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atât de multe şi în care era hrană pentru toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului şi în ramurile căruia îşi făceau cuibul păsările cerului, 22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s-a înălţat până la ceruri şi a cărui stăpânire se întinde până la marginile pământului. 23 Împăratul a văzut pe un străjer sfânt pogorându-se şi zicând: «Tăiaţi copacul şi nimiciţi-l, dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi-l în pământ şi legaţi-l cu lanţuri de fier şi de aramă în iarba de pe câmp, ca să fie udat de roua cerului şi să stea la un loc cu fiarele câmpului până vor trece şapte vremuri peste el». 24 Iată tâlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărârea Celui Preaînalt, care se va împlini asupra domnului meu, împăratul. 25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele câmpului şi îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremuri vor trece peste tine, până vei cunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea. 26 Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului înseamnă că împărăţia ta îţi va rămâne ţie îndată ce vei recunoaşte stăpânirea Celui ce este în ceruri. 27 De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!’ 28 Toate aceste lucruri s-au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar. 29 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, 30 împăratul a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’ 31 Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! 32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’ 33 Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor. 34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam. 35 Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce faci?’ 36 În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut. 37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”

 

Judecata lui Dumnezeu a căzut asupra lui Nebucadnețar într-un mod asemănător cu cel asupra unor regi israeliți (vezi, de exemplu, 2 Cronici  32:25,26; 1 Împărați 14:21-31; 1 Samuel 28). Relatarea despre Nebucadnețar, care și-a venit în fire și L-a recunoscut pe Dumnezeul creator, ne arată că lui Dumnezeu Îi pasă de cei bogați și influenți la fel ca și de cei sărmani și nevoiași. În versetul 37, cel mai puternic bărbat de pe pământ declară: „Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!” (Daniel 4:37). Ce bine ar fi dacă cei bogați, influenți și aroganți dintre noi, muritorii, ar înțelege acest adevăr!

 

Ce putem învăța din acest fragment de istorie? În primul rând, că Dumnezeu folosește credincioși devotați, precum Daniel, drept punte spre inima necredincioșilor influenți. În al doilea rând, că Dumnezeu poate interveni direct în procesul de mărturisire pentru a impresiona inima necredincioșilor influenți. Nebucadnețar a fost smerit de Dumnezeu din cauza aroganței lui. Situația lui a fost una deosebit de dramatică, dar există și multe alte moduri în care cei bogați, puternici și aroganți pot fi smeriți.

 

Chiar dacă nu suntem bogați și influenți după standardele lumii, de ce trebuie să fim atenți să nu dovedim aceeași mândrie ca Nebucadnețar? De ce e posibil să ajungem la această atitudine mai ușor decât credem?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO