[marți, 24 ianuarie] Dăruirea și închinarea

 

 

Biblia nu ne oferă o ordine a serviciilor de închinare. Se pare însă că cel puțin patru elemente sunt prezente în serviciile de închinare. În Noul Testament această listă include: (1) studiul sau predica; (2) rugăciunea; (3) muzica și (4) oferirea de daruri și zecimi.

 

De trei ori pe an bărbații din Israel (împreună cu familia lor) trebuiau să vină înaintea lui Dumnezeu la Ierusalim. Și „să nu se înfățișeze cu mâinile goale înaintea Domnului” (Deuteronomul 16:16). Cu alte cuvinte, o parte din serviciul de închinare include înapoierea zecimilor și oferirea darurilor. Copiii lui Dumnezeu își aduceau zecimile și darurile cu ocazia Paștelui evreiesc, a Cincizecimii și a Sărbătorii Corturilor. Este greu să îți imaginezi pe cineva mergând cu mâna goală la acele sărbători.

 

Cu alte cuvinte, pentru Israelul din vechime, darurile și zecimile erau o parte centrală a experienței de închinare. Închinarea, adevărata închinare, înseamnă exprimarea recunoștinței și mulțumirii noastre nu numai prin cuvinte, imnuri și rugăciuni, ci și prin aducerea darurilor noastre la casa Domnului. Ei le aduceau la templu; noi le aducem la biserică în Sabat (aceasta fiind cel puțin o modalitate de înapoiere a zecimilor și darurilor), ca un act de închinare.

 

5. Citește 1 Cronici 16:29; Psalmii 96:8,9 și 116:16-18. Cum aplici principiile exprimate aici la propria experiență de închinare?

 

1 Cronici 16:29

„Daţi Domnului slavă pentru Numele Lui! Aduceţi daruri şi veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea Domnului cu podoabe sfinte”.

 

Psalmii 96:8,9

„8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui! Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui! 9 Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!”

 

Psalmii 116:16-18

„16 Ascultă-mă, Doamne, căci sunt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile. 17 Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului; 18 îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor,…”

 

În calitate de copii ai lui Dumnezeu cărora li s-a încredințat responsabilitatea de a-I administra bunurile de pe pământ, avem privilegiul, oportunitatea și responsabilitatea să dăruim. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit copii pe care să îi creștem pentru El, ar trebui să împărtășim cu ei bucuria aducerii zecimilor și a darurilor la Școala de Sabat și la serviciile de închinare. În unele locuri, oamenii înapoiază zecimile online sau prin alte mijloace. Indiferent de mijlocul ales, înapoierea zecimilor și aducerea darurilor fac parte din experiența noastră de închinare la Dumnezeu.

 

Care este experiența ta privind dăruirea ca parte a închinării?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO