[joi, 8 decembrie] Deghizări și alte întruchipări
Similare cu necromanția sunt și personificările demonice ale celor morți și alte apariții demonice. Personificarea poate fi sub forma unui membru decedat al familiei, a unui prieten sau a oricui altcuiva. Atât înfățișarea fizică, cât și vocea sunt foarte asemănătoare cu ale celor decedați. Toate aceste înșelăciuni satanice vor fi folosite pentru a-i amăgi pe cei care nu sunt bine ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu. Ellen G. White avertizează: „Dându-se drept sfinţii apostoli, aceste spirite mincinoase contrazic ce au scris aceştia sub inspiraţia Duhului Sfânt când au fost pe pământ” („Tragedia veacurilor”, p. 624). Mai mult chiar, „ca încununare a marii drame de înșelăciune, Satana însuși Îl va întruchipa pe Domnul Hristos (Ibidem, p. 624).
5. Citește 2 Corinteni 11:14,15 și Efeseni 6:10-18. Cum ar trebui să ne apărăm de aceste amăgiri demonice?
2 Corinteni 11:14,15
„14 Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. 15 Nu este mare lucru dar dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor”
Efeseni 6:10-18
„10 Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. 11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. 12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. 13 De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. 14 Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, 15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. 16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. 17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. 18 Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.
Apostolul Pavel rostește o avertizare serioasă în Efeseni 6:12. Recitește acest verset. Ne putem pune la adăpost de aceste amăgiri doar dacă suntem îmbrăcați cu „toată armura lui Dumnezeu” (v. 11, NTR), descrisă în Efeseni 6:13-18. Personificările și întruchipările satanice pot fi foarte înspăimântătoare și înșelătoare, dar nu îi pot duce în eroare pe cei apărați de Dumnezeu și ancorați în Cuvântul Său. Din perspectivă doctrinară, cei care cred învățătura biblică a nemuririi condiționate a omului știu că orice apariție sau comunicare cu morții este de la Satana și trebuie respinsă prin puterea harului lui Dumnezeu. Din nou, oricât de puternică, aparent reală și convingătoare ar fi manifestarea, noi trebuie să rămânem întotdeauna neclintiți la învățătura că morții dorm în mormânt.
Imaginează-ți însă că pierzi pe cineva drag și apoi ai impresia că acea persoană dragă ți se arată. Și își exprimă iubirea față de tine. Și îți spune cât de mult îi e dor de tine. Și spune lucruri pe care, da, doar ea le-ar cunoaște. Și îți spune că acum se află într-un loc mai bun. Dacă nu ești perfect ancorat în ce susține Biblia cu privire la starea morților, cât de ușor ai putea cădea pradă acestei amăgiri! Mai ales dacă îți și dorești să crezi amăgirea.
Ce înseamnă să îmbrăcăm „toată armura lui Dumnezeu” (NTR)? În sens practic, cum facem acest lucru zi de zi în fiecare domeniu al vieții noastre, nu doar în ce privește amăgirile din vremea sfârșitului?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO