[joi, 10 noiembrie] Primul rod dintre cei adormiți

 

 

5. Citește 1 Corinteni 15:20 în lumina pasajului din Deuteronomul 26:1-11. În ce sens se referă Pavel la Isus cel înviat ca la „pârga celor adormiți”?

 

1 Corinteni 15:20

„Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi”.

 

Deuteronomul 26:1-11

„Când vei intra în ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni şi te vei aşeza în ea, 2 să iei cele dintâi roade din toate roadele pe care le vei scoate din pământ, în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să le pui într-un coş şi să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. 3 Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i spui: ‘Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în ţara pe care Domnul a jurat părinţilor noştri că ne-o va da.’ 4 Preotul să ia coşul din mâna ta şi să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău. 5 Apoi să iei iarăşi cuvântul şi să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ‘Tatăl meu era un arameu pribeag, gata să piară; s-a pogorât în Egipt cu puţini inşi şi s-a aşezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic şi mare la număr. 6 Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit şi ne-au supus la grea robie. 7 Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. 8 Şi Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. 9 El ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere. 10 Acum, iată, aduc cele dintâi roade din roadele pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!’ Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, şi să te închini înaintea Domnului, Dumnezeului tău. 11 Apoi să te bucuri, cu levitul şi cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale”.

 

Darul „celor dintâi roade” era o practică agricolă antică în Israel cu o profundă semnificație religioasă. Acest dar constituia o recunoaștere sfântă a lui Dumnezeu ca Dătător milos, care le încredințase administratorilor Săi pământul, pe care cultivau recoltele, gata acum să fie culese (vezi Exodul 23:19; 34:26; Leviticul 2:11-16; Deuteronomul 26:1-11). Primele roade arătau nu doar începerea secerișului, ci și calitatea roadelor. Potrivit lui Wayne Grudem, „atunci când Îl numește pe Hristos «pârga/primul rod» (gr., aparchē), Pavel folosește o metaforă din domeniul agriculturii pentru a arăta că noi vom fi ca Isus. După cum «primele roade » sau prima degustare a recoltei arătau cum avea să fie restul recoltei, tot astfel și Hristos, fiind «pârga/primul rod», arată cum vor fi trupurile noastre la înviere, când, la ultimul «seceriș» al lui Dumnezeu, El ne va învia și ne va duce în prezența Sa” („Systematic Theology”, Zondervan, 1994, p. 615).

 

Merită amintit că Isus a ieșit din mormânt într-un trup omenesc glorificat, dar încă purta semnele crucificării (Ioan 20:20,27). Să însemne că și copiii înviați ai lui Dumnezeu vor purta semnele fizice ale suferințelor lor? Apostolul Pavel, de exemplu, va continua să aibă în trupul lui  proslăvit acel „țepuș în carne” (2 Corinteni 12:7) și „semnele Domnului Isus” (Galateni 6:17)? Până la moarte, Pavel „avea să poarte neîntrerupt în trupul lui semnele slavei lui Hristos, pentru că ochii îi fuseseră orbiți de lumina cerească [vezi Faptele 9:1-9]” (Ellen G. White, „Istoria mântuirii”, p. 275). Dar aceasta nu înseamnă că el sau oricine altcineva dintre cei răscumpărați și glorificați va învia cu semnele suferințelor îndurate (compară cu 1 Corinteni 15:50-54). În cazul Său personal, Hristos „va purta veşnic semnele acestei cruzimi. Fiecare urmă lăsată de cuie va spune povestea răscumpărării minunate a omului şi preţul scump care a fost plătit pentru el” (Ellen G. White, „Scrieri timpurii”, p. 179). Semnele Lui sunt garanția că ale noastre vor fi șterse pentru totdeauna.

 

Domnul Hristos va purta pentru totdeauna cicatricile crucificării. Ce ne transmite acest lucru despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi și cât a costat ea? Cât a investit Dumnezeirea în mântuirea noastră?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO