[sâmbătă, 11 iunie] Iosif, la conducerea Egiptului

 

 

Text de memorat:

 

Geneza 41:41

„Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.””

 

Iosif este acum conducătorul Egiptului și frații lui i se închină fără să știe cine este el (Geneza 42). Frații lui se vor smeri atunci când Iosif îi forțează să revină cu Beniamin (Geneza 43). Iar când se tem că siguranța lui Beniamin este amenințată (Geneza 44), vor cere îndurare de la acest om puternic pe care îl văd „ca Faraon”. La sfârșit, când Iosif își dezvăluie identitatea, ei înțeleg că Dumnezeu a schimbat în bine tot ce s-a întâmplat, în ciuda a ceea ce făcuseră ei.

 

Este interesant că întreaga serie de evenimente care vor urma și care ar fi trebuit să fie despre succesul lui Iosif vorbesc mai mult despre pocăința fraților lui Iosif. Drumurile înainte și înapoi între Iosif și tatăl lor și obstacolele pe care le întâlnesc îi ajută să-și amintească de faptele lor rele față de fratele lor și față de tatăl lor și își conștientizează păcatul comis față de Dumnezeu. Frații lui Iosif trăiesc toată această experiență ca pe o judecată divină. Totuși, finalul emoționant, care îi face pe toți să izbucnească în lacrimi și bucurie, conține și un mesaj de iertare pentru ei, în ciuda actelor lor nejustificate de răutate.

 

 

Studiu la rând

Biblia: Numeri 26–32
1. Prin ce metodă s-a făcut împărțirea țării?
2. Ce s-a rugat Moise Domnului, „Dumnezeul duhurilor oricărui trup”?
3. În ce condiții juruința unei femei căsătorite rămânea în picioare?
4. Ce au păstrat oamenii din oaste „fiecare pentru sine”?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Soția evanghelistului”
5. Care este condiția ca soția pastorului să poată fi un mare ajutor pentru soțul ei?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO