[marți, 5 aprilie] „S-au ascuns de Fața Domnului”

 

 

3. De ce Adam și Eva au simțit nevoia să se ascundă de Domnul? De ce a întrebat Dumnezeu: „Unde ești?” Cum au încercat Adam și Eva să-și justifice comportamentul?

 

Geneza 3:7-13

„7 Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri[a] din ele. 8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. 9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” 10 El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” 11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” 12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” 13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.””

 

După ce au păcătuit, Adam și Eva s-au simțit goi fiindcă și-au pierdut veșmântul de slavă, care reflecta prezența lui Dumnezeu (vezi Psalmii 8:5; compară cu Psalmii 104:1,2). Chipul lui Dumnezeu din om fusese afectat de păcat. Verbul „a face” din formularea „și-au făcut șorțuri din ele” (Geneza 3:7) fusese folosit până atunci doar în dreptul lui Dumnezeu, Creatorul (Geneza 1:7,16,25 etc.). Este ca și cum ei Îi luaseră locul Creatorului atunci când încercaseră să-și acopere păcatul, un act pe care Pavel îl condamnă drept neprihănire prin fapte (Galateni 2:16).

 

Când S-a apropiat, Dumnezeu i-a pus omului întrebarea retorică: „Unde ești?” (Geneza 3:9), același gen de întrebare pe care avea să i-o adreseze lui Cain (Geneza 4:9). Bineînțeles, Dumnezeu știa răspunsurile la aceste întrebări. El le formulase pentru binele celor vinovați, ca să-i ajute să-și dea seama ce făcuseră și în același timp să-i conducă totuși la pocăință și mântuire. Chiar din clipa în care oamenii au păcătuit, Dumnezeu acționa în vederea salvării și răscumpărării lor.

 

De fapt, întreaga scenă reflectă ideea de judecată de cercetare, care începe cu judecătorul care îl interoghează pe acuzat (Geneza 3:9) ca să-l pregătească pentru sentință (Geneza 3:14-19). Însă El acționează așa și cu scopul de a da naștere la pocăință, care, în cele din urmă, va duce la mântuire (Geneza 3:15). Acesta este un laitmotiv, un element care se regăsește în toată Biblia.

 

La început, după cum se întâmplă atât de des printre păcătoși, Adam și Eva încearcă să scape de acuzație, dând vina pe alții. La întrebarea lui Dumnezeu, Adam a răspuns că femeia pe care El i-o dăduse (Geneza 3:12), ea l-a determinat să facă ce a făcut. Era vina ei (și, implicit, și a lui Dumnezeu), nu a lui. Eva răspunde că șarpele a înșelat-o. Verbul ebraic nașa′, „a amăgi” (din Geneza 3:13) înseamnă a le da oamenilor false speranțe și a-i face să creadă că fac ce trebuie (2 Împărați 19:10; Isaia 37:10; Ieremia 49:16). Adam dă vina pe femeie, spunând că ea i-a dat fructul (e un adevăr aici) și Eva dă vina pe șarpe, spunând că el a amăgit-o (și aici este un adevăr). Dar, în final, amândoi sunt vinovați.

 

Să dea vina pe altcineva pentru ce au făcut?! De ce este atât de ușor și pentru noi să cădem în aceeași capcană?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO