[luni, 17 ianuarie] Nu I-a fost rușine să ne numească frații Lui

 

 

Cartea Evrei ne spune că lui Isus nu I-a fost rușine să ne numească frați (Evrei 2:11). Deși este una cu Dumnezeu, Isus ne-a acceptat ca parte din familia Sa. Această solidaritate contrastează cu rușinea publică pe care destinatarii epistolei lui Pavel au suferit-o în comunitățile lor (Evrei 10:33).

 

3. În ce fel deciziile lui Moise exemplifică ce a făcut Isus pentru noi?

 

Evrei 11:24-26

„24 Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, 25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. 26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire”.

 

Ți-ai imaginat ce a însemnat pentru Moise să fie numit „fiul fiicei lui Faraon”? El era o figură puternică în cel mai puternic imperiu al vremii. A avut parte de cea mai înaltă pregătire civilă și militară și a devenit un personaj remarcabil. Ștefan a spus că Moise era „puternic în cuvinte și în fapte” (Faptele 7:22). Și Ellen G. White a spus despre el că „a câștigat favoarea oștirii Egiptului” și că Faraonul „luase hotărârea să facă din nepotul adoptiv urmașul său la tron” (vezi Patriarhi și profeți, p. 245). Cu toate acestea, Moise a renunțat la toate aceste privilegii când a ales să se identifice cu israeliții, un popor de sclavi fără educație și fără putere.

 

4. Ce cere Dumnezeu de la noi?

 

Matei 10:32,33

„32 De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; 33 dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri”.

 

2 Timotei 1:8,12

8 Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.

12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.

 

Evrei 13:12-15

„12 De aceea, şi Isus, ca să sfinţească norodul cu Însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. 13 Să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. 14 Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare. 15 Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”.

 

O parte a problemei pe care credincioșii evrei o aveau era că mulți începuseră să se rușineze de Isus, după ce au fost persecutați și repudiați. Prin acțiunile lor, unii erau în pericolul de a-L da pe Isus „să fie batjocorit”, în loc să-L onoreze (Evrei 6:6). Astfel, Pavel îi îndeamnă constant pe evreii cărora le-a scris să rămână „tari în mărturisirea” credinței lor (Evrei 4:14; 10:23).

 

Dumnezeu vrea ca noi să-L recunoaștem pe Isus ca Dumnezeu și ca Frate. Ca Mântuitor al nostru, Isus ne-a plătit datoria; ca Frate al nostru, Isus ne-a arătat cum trebuie să trăim ca să fim „asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel Întâi Născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29).

 

Gândește-te la hotărârea pe care Isus a trebuit să o ia ca să ne accepte ca „frați”. De ce gestul Lui a însemnat o coborâre mai mare decât ce a făcut Moise și ce ne învață aceasta despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO