[sâmbătă, 19 iunie] Viața în noul legământ

 

 

Text de memorat:

 

Ioan 10:10

„Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug”.

 

Studiul din trimestrul acesta a fost despre legământ, care, pe scurt și în modul cel mai simplu, este modul lui Dumnezeu de a spune: Iată cum te salvez din păcat. Punct.

 

Deși finalul grandios al făgăduinței legământului este, desigur, viața veșnică într-o lume nouă, nu trebuie să așteptăm până atunci, ci ne putem bucura de binecuvântările legământului astăzi. Domnul Se îngrijește de viața noastră astăzi; El vrea ce e mai bun pentru noi acum. Legământul nu este o învoială în care tu faci asta, asta și asta și, după mult timp, îți vei obține premiul. Premiile sau darurile sunt binecuvântări de care se pot bucura aici și acum cei care intră prin credință în relația de legământ.

 

Studiul din săptămâna aceasta, care reprezintă și finalul seriei noastre despre legământ, analizează câteva dintre aceste binecuvântări imediate, unele dintre făgăduințele care vin din harul lui Dumnezeu revărsat în inima noastră pentru că, după ce am auzit glasul Lui, am deschis ușa. Desigur, sunt mult mai multe binecuvântări decât cele pe care le vom aborda în această săptămână. Dar acesta este doar un început a ceva ce nu va avea sfârșit.

 

Studiul pe scurt: De ce ar trebui să ne bucurăm? Pe ce bază putem revendica această făgăduință? În ce fel legământul ne eliberează de povara vinii? Ce înseamnă să avem o inimă nouă?

 

 

Studiu la rând:

Biblia: Luca 1–7

1. Ce reacție au avut păstorii când li s-a arătat un înger al Domnului?
2. Care trei conducători politici sunt menționați de Luca în același verset?
3. Ce știau dracii scoși din oameni despre Domnul Isus?
4. Ce veste „s-a răspândit în toată Iudeea și prin toate împrejurimile”?

 

Ellen G. White: „Evanghelizare”, subcapitolul „Vizitele pentru vestirea Evangheliei”

5. De ce multe femei cărora li se încredințează anumite lucrări ajung să fie
nemulțumite cu poziția lor?

 

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO