[marți, 15 iunie] Credința lui Avraam
„Avraam a crezut pe Domnul, și Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).
Versetul acesta rămâne una dintre cele mai profunde declarații din întreaga Scriptură. Ea confirmă adevărul esențial al religiei biblice – neprihănirea prin credință – și o face cu multe secole înainte ca Pavel să scrie despre el în Romani. Totul demonstrează că de la Eden încoace mântuirea s-a realizat în același fel.
Contextul imediat al versetului ne ajută să înțelegem cât de mare a fost credința lui Avraam, care a crezut făgăduința lui Dumnezeu despre un fiu în ciuda tuturor dovezilor fizice care păreau să facă imposibilă împlinirea ei. Este tipul acela de credință care își dă seama de propria neputință, care necesită o predare totală a sinelui și o supunere completă față de Domnul și care duce la ascultare. Aceasta a fost credința pe care a avut-o Avraam și care i-a fost socotită „ca neprihănire”.
3. De ce spune Biblia că i-a fost socotită „ca neprihănire”? A fost Avraam „neprihănit” în sensul neprihănirii lui Dumnezeu? Ce a făcut el la scurt timp după ce Dumnezeu l-a declarat neprihănit, de unde înțelegem de ce neprihănirea i-a fost atribuită, în contrast cu ceea ce era el de fapt?
Indiferent cât de impresionante au fost ascultarea și credința manifestate de Avraam, acestea nu au fost desăvârșite. Uneori, el a arătat că este slab la ambele capitole (Îți sună cunoscut acest lucru?). Toate acestea arată spre un aspect esențial: neprihănirea care ne mântuiește nu este a noastră, ci doar ne este atribuită. Aceasta înseamnă că suntem declarați neprihăniți chiar dacă nu suntem astfel. Este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Avraam și ceea ce va face pentru toți cei care vor veni la El prin „credința lui Avraam” (Romani 4:16).
Citește Romani 4:1-7 și vezi care este contextul în care Pavel folosește pasajul din Geneza 15:6. Roagă-te cu privire la aceste versete și scrie ce crezi că îți transmit.
„Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? 2 Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” 4 Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; 5 pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. 6 Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. 7 „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!”
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
