[miercuri, 13 mai] Text şi context

 

 

În Scriptură, cuvintele apar întotdeauna într-­un context, nu izolate. Un cuvânt are un context imediat, într­-o propoziție, și, mai întâi, trebuie să înțelegem textul la acest nivel. Apoi există un context lărgit, în care apare propoziția – poate fi o secțiune, un capitol sau o serie de capitole. Este esențial să înțelegem cât mai bine contextul cuvintelor și propozițiilor pentru a nu ajunge la concluzii greșite.

 

6. Compară Geneza 1:27 cu Geneza 2:7. Apoi citeşte Geneza 2:15-23. Cum putem înţelege din aceste pasaje şi contexte diferite definiţia termenului adam, cuvântul ebraic pentru „om”?

 

Geneza 1:27

”Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”

 

Geneza 2:7

”Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

 

Geneza 2:15-23

”15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească. 16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci, după plăcere, din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” 18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” 19 Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare acela-i era numele. 20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. 21 Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’[a], pentru că a fost luată din om.””

 

Am văzut că prin repetiția termenului bara’, din Geneza 1:27, se scoate în evidență crearea omului. Apoi omul este definit în contextul acestui verset ca „parte bărbătească și parte femeiască”. Aceasta înseamnă că termenul ebraic adam trebuie înțeles în acest pasaj ca referire generică la neamul omenesc, sau la omenire.

 

Totuși, în Geneza 2:7, același termen, adam, este folosit cu referire la formarea lui Adam din țărâna „pământului” (în ebraică adamah – observați jocul de cuvinte). Aici se face referire doar la bărbatul Adam, căci Eva a fost creată doar mai târziu și într­-un mod cu totul diferit. Astfel, în fiecare pasaj, chiar în contextul celor două capitole, putem vedea diferențierea dintre definiția adam ca „neam omenesc” (Geneza 1:27) și bărbatul Adam (Geneza 2:7). Faptul că Adam este o persoană este enunțat doar mai târziu, în genealogii (Geneza 5:15; 1 Cronici 1:1; Luca 3:38) și cu referire la Isus, care a devenit „al doilea Adam” (Romani 5:12-­14).

 

După cum termenul Adam apare într-­un text specific, la fel și contextul creării lui Adam și a Evei se găsește în relatarea despre facerea lumii, după cum vedem în Geneza 1–2. Aceasta înseamnă o unitate mai mare. Unitatea îl informează pe cel care interpretează textul dacă sunt teme, idei și evenimente adiționale. Geneza 2:4­-25 a fost numită uneori a doua relatare a momentului creațiunii, dar, de fapt, este numai o diferență în accentuare. Oricum, în ambele relatări ne este prezentată clar originea omenirii.

 

După cum putem vedea, bărbatul și femeia – omenirea – sunt creațiile directe ale lui Dumnezeu. Ce ne spune aceasta despre „înțelepciunea lumii acesteia” (1 Corinteni 1:20) care susține că am apărut din întâmplare?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO