Profetul Mica
Descrie câteva modalităţi prin care, în prezent, poţi trăi practic cuvintele din Mica 6:8.
Acesta este probabil unul dintre cele mai cunoscute versete din Biblie. Totuși, la fel ca multe dintre versetele pe care le transformăm în lozinci sau „afișe”, poate că nu cunoaștem contextul atât de bine pe cât am crede.
4. Ce anume condamna Mica în practica poporului?
Mica 2:8-11
8. De multă vreme poporul Meu este socotit de Mine ca vrăjmaş; voi răpiţi mantaua de pe hainele celor ce trec liniştiţi şi n-au gust de război.
9. Voi izgoniţi din casele lor iubite pe femeile poporului Meu, luaţi pentru totdeauna podoaba Mea de la copiii lor.
10. Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este odihnă pentru voi; căci, din pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice.
11. Da, dacă ar veni un om cu vânt şi minciuni şi ar zice: „Îţi voi proroci despre vin şi despre băuturi tari!”, acela ar fi un proroc pentru poporul acesta!3:8-12
8. Dar eu sunt plin de putere, plin de Duhul Domnului, sunt plin de cunoştinţa dreptăţii şi de vlagă, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea lui, şi lui Israel, păcatul lui.
9. Ascultaţi, dar, lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept;
10. voi care zidiţi Sionul cu sânge, şi Ierusalimul, cu nelegiuire!
11. Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”
12. De aceea, din pricina voastră, Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Templului, o înălţime acoperită de păduri.
În timpul domniei lui Ahaz în Iuda, poporul lui Dumnezeu a atins cea mai de jos treaptă în istoria și spiritualitatea lui. Idolatria și practicile rele erau tot mai prezente. Și, după cum observaseră și alți profeți ai vremii, săracii erau exploatați și prădați în continuare.
Și Mica este un profet al nenorocirilor, ca toți profeții din vremea sa. În cea mai mare parte din primele trei capitole sunt exprimate mâ- nia și întristarea lui Dumnezeu la vedea relelor pe care le săvârșea poporul, dar și distrugerea care urma să se abată asupra lui.
Însă Dumnezeu nu renunțase la poporul Său. Chiar glasurile tăioase și soliile dure ale profeților erau o dovadă a interesului Său continuu pentru copiii Lui. El le-a dat avertizări din iubire și pentru că Îi păsa de ei. El dorea cu ardoare să îi ierte și să îi refacă. Nu dorea să rămână mânios pentru totdeauna (Mica 7:18-20).
Acesta este contextul bine cunoscutei „formule”: să faci dreptate, să iubești mila, să umbli smerit. Poate părea simplu, dar a trăi practic o astfel de credință este mult mai dificil, în special când a trăi astfel pare atât de ciudat pentru societate. Când alții profită de nedreptate, iau în râs mila și umblă cu mândrie, este nevoie de curaj și de perseverență ca să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit. Dar noi nu suntem singuri; când facem așa, umblăm cu Dumnezeu.
Care este legătura dintre a face dreptate, a iubi mila și a umbla smerit cu Dumnezeu?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO