Marea gloată

3. Pe cine vede Ioan apoi? Cum sunt ei descrişi şi de unde vin? Ce strigă ei cu glas tare înaintea tronului lui Dumnezeu?

Apocalipsa 7:9-14
9. După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini;
10. şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”
11. Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie, şi s-au închinat lui Dumnezeu,
12. şi au zis: „Amin. A Dumnezeului nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.”
13. Şi unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au venit?”
14. „Doamne”, i-am răspuns eu, „tu ştii.” Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.

Marea gloată sunt cei care au rămas credincioşi, după cum o arată hainele neprihănirii lui Hristos cu care sunt îmbrăcaţi.

Regăsim aici o temă principală a Bibliei: mântuirea prin har. Oamenii aceştia, cei mântuiţi de-a lungul istoriei sau cei 144 000 din timpul sfârşitului, au dreptul la mântuire, la viaţa veşnică, la cerurile noi şi la pământul nou doar pe baza neprihănirii lui Hristos, care le-a fost dată prin har.

„Cel mai aproape de tron stau cei care, cândva, au fost plini de zel pentru cauza lui Satana, dar care, ca nişte tăciuni scoşi din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund. Următorii sunt cei care şi-au desăvârşit caracterele în mijlocul minciunii şi al necredinţei şi care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creştină o declara fără valoare. Apoi vin milioanele de martiri din toate secolele. După aceştia, este «o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini» (Apocalipsa 7:9). Lupta lor a luat sfârşit, au obţinut biruinţa, şi-au sfârşit alergarea, au câştigat premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul victoriei, iar haina albă – o emblemă a neprihănirii lui Hristos, care le aparţine acum” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 665).

Toți putem primi, prin credință, neprihănirea lui Hristos. Dar cum să păstrăm credința în necazuri și greutăți? Sau, mai important, cum să ne păstrăm credința în vremuri bune, de prosperitate? (Vezi Deuteronomul 8:11-17.)