Isus, Domnul Sabatului
În pasajul din Luca 6:1-11, sunt prezentate două situaţii în care Domnul Isus intră în conflict cu fariseii pe tema Sabatului.
4. Cum a răspuns Isus la acuzaţia că El şi ucenicii Săi nu ar respecta Legea şi Sabatul? Luca 6:1-5
Luca 6:1-5
1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau.
2. Unii dintre farisei le-au zis: „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?”
3. Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el?
4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?”
5. Şi le zicea: „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”
Trecând prin lanurile de grâu, ucenicii au smuls spice, le-au frecat în palme şi au mâncat boabele. Fariseii, dornici să-i acuze de călcarea Sabatului, au înfăţişat deformat fapta lor. În răspunsul Său, Domnul Isus le-a luat apărarea ucenicilor, dându-l ca exemplu pe regele David care, într-o ocazie când i-a fost foame, a intrat în Casa Domnului împreună cu ostaşii lui şi a mâncat pâinea sfântă din care nu aveau voie să mănânce decât preoţii. Astfel, Isus a arătat că fariseii, în legalismul lor vechi de secole, adunaseră regulă peste regulă, tradiţie peste tradiţie şi transformaseră Sabatul dintr-o zi de bucurie în una de chin.
5. Ce lecţii despre Sabat se pot desprinde din Luca 6:6-11?
Luca 6:6-11
6. În altă zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus a intrat în sinagogă şi învăţa pe norod. Acolo era un om care avea mâna dreaptă uscată.
7. Cărturarii şi fariseii pândeau pe Isus, să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului, ca să aibă de ce să-L învinuiască.
8. Dar El le ştia gândurile; şi a zis omului care avea mâna uscată: „Scoală-te şi stai în mijloc.” El s-a sculat şi a stat în picioare.
9. Şi Isus le-a zis: „Vă întreb: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viaţă sau a o pierde?”
10. Atunci, Şi-a rotit privirile peste toţi şi a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.
11. Ei turbau de mânie şi s-au sfătuit ce ar putea să facă lui Isus.
Toate evangheliile sinoptice menţionează vindecarea omului cu mâna uscată, însă numai Luca precizează că mâna uscată era cea dreaptă (Luca 6:9-11). Detaliul notat de doctorul Luca ne ajută să înţelegem că omul acesta nu putea duce o viaţă normală din cauza deficienţei lui. Cazul său a stârnit două reacţii. Pe de o parte, reacţia fariseilor care au „pândit” clipa ca Isus să-l vindece pentru a-L acuza de încălcarea Sabatului. De cealaltă parte, este reacţia lui Isus care le ştia gândurile şi le-a arătat că El este Domnul Sabatului, Creatorul Sabatului şi că nu Îşi va trăda misiunea de a-l elibera pe omul acela din lanţurile infirmităţii. El a aşezat astfel Sabatul într-o perspectivă divină: este permis ca în ziua Sabatului să facem bine şi să salvăm o viaţă (Luca 6:9-11).
Cât de orbiţi erau aceşti conducători de propriile reguli, despre care credeau că veneau de la Dumnezeu! Ce putem face pentru a nu cădea În această capcană a tradiţiilor şi Învăţăturilor omeneşti, care pot să ne orbească faţă de adevărurile divine? Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
„Fariseii, dornici să-i acuze de călcarea Sabatului, au înfăţişat deformat” lucrurile.
Putem observa aici principiul generator al marii controverse, acelasi in timpul cand „in cer s-a facut un razboi”, ca si pe tot parcursul derularii luptei impotriva providentei salvarii pacatosului din pacat: pe cand Cel Uns ca imparat rascumparator ofera harul indreptatitor, cei ce iubesc o alta indreptatire, aceea a propriilor fapte, rastalmacesc faptele celor ce nu-i urmeaza pe ei, asta in vederea acuzarii si chiar cu speranta condamnarii.
Dar, daca la inceput Isus avertiza pe ucenici de „aluatul fariseilor care este fatarnicia” (Luca.12:1), odata ce „taina faradelegii a si inceput sa lucreze” („Tes.2:6), standardul adevaratei judecati (si descrierea specificului marii lupte pe toata perioda crestina, pana la sfarsit) este clar afirmat in Biblie: „acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (v.8), care va fi implementat, in cadrul marii lupte, „prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii” (v:9.10), fiindu-le destinat, atentie, celor „ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi; din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună (v:10.11)”, in armonie cu alegerea propriilor aspiratii!
Si iata adevaratul cap de acuzare, contand pentru adevarata condamnare, in cadrul autenticei judecati: „pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie condamnaţi” (v:12)! Intr-adevar, in zilele noastre ingerul al treilea are de indeplinit o lucrare de cea mai delicata, si totusi dura, profunda si subtila maniera!
Pasajul cu spicele de grâu si Sabatul este des folosit de cei mai liberali pentru a scuza unele acțiuni poate nepotrivite in Sabat.
Personal am două nelămuriri in legătură cu acest pasaj. Prima: nu ni se spune nicăieri ca și Hristos ar fi rupt spice si cum exemplul nostru este El si nu ucenicii neconvertiti la acea dată orice argumentație liberală cade.
A doua nelămurire este in legătură cu exemplul dat de Hristos fariseilor și care mi se pare irelevant cu cazul in discuție. Ce asemănare era intre presupusa calcare de Sabat și faptul ca David consumase paine sfințită?
Aștept o lămurire din partea voastră, stimați cititori.
Draga Marion, in ce priveste ilustrarea de catre Isus a neintelesei (pentru farisei) aplicatii a harului divin, eliberator de vina si deplin disponibil spre a indestula si satisface necesitatile slabiciunii umane (fie ele chiar si fizice, chiar si in Sabat, chiar si in prezenta Celui Sfant), printr-o alta surprinzatoare situatie de neasteptat sprijin, al unor nevoi tot fizice, din ceea ce era clar etichetat ca sfant, nu putem decat sa tragem concluzia ca cerul e in mod direct mult mai deschis si disponibil decat s-ar astepta sa vada ochiul lumii egocentrismului, pe de-o parte, iar pe de alta, ca in ochii cerului importanta diferitelor aspecte ale fiintei umane ramane nestirbita, in ciuda impregnarii mai mult sau mai putin profane. Nu la fel s-ar putea spune in ce priveste aspectele „necurate”, sau cele „nelegiuite”, sau cele „pacatoase”.
Cat despre faptul ca Isus, desi a acceptat ospitalitatea si prietenia „vamesilor si pacatosilor” cu riscul de a fi categorisit „mancacios si bautor”, stim ca in realitate El a fost intruparea puritatii infinite si echilibrului desavarsit, si-L vom descoperi mereu tot mai mult (asa cum evidentiezi si tu in cadrul intamplarii cu spicele) ca Idealul nostru absolut.