Studiul I – Trimestrul II

Duminică, 29 martie 2015

Faptele 1:1 menționează că Evanghelia este ,,cea dintâi carte” a lui Luca, scrisă înainte de cartea Faptele apostolilor. Dacă adăugăm la aceasta faptul că ambele cărți îi sunt adresate lui Teofil, ajungem la concluzia că amândouă au ieșit de sub pana aceluiași scriitor. Ele pot fi considerate ca fiind prima parte și, respectiv, partea a doua a unei lucrări cu titlul ,,Originea și istoria bisericii creștine”. În prima parte sunt relatate viața și lucrarea lui Isus (Evanghelia după Luca), iar în partea a doua (Faptele apostolilor) sunt prezentate răspândirea mesajului despre Isus și extinderea bisericii primare.

Fapte 1

1 Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni

1. Cum a fost scrisă Evanghelia lui Luca? Luca 1:2,3; 2 Timotei 3:16.

Luca 1

2 după cum ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai cuvântului,
3 am găsit şi eu cu cale, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri de la obârşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele,

2 Timotei 3

16 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

Luca avea cunoștință de faptul că mulți oameni consemnaseră evenimentele legate de Isus Hristos care zguduiseră cetatea Ierusalim și cetățile învecinate. Sursele acestor scrieri erau ,,cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și au ajuns slujitori ai Cuvântului” (Luca 1:2), adică ucenicii și alți contemporani ai lui Isus. Luca însuși intrase în contact cu astfel de martori oculari și slujitori (Pavel și alți apostoli) și, probabil, cu evangheliile scrise de Marcu și Matei. El nu fusese martor la evenimentele din viața Domnului Hristos, dar era un urmaș al Său credibil și autentic.

Matei a scris pentru iudei, prezentându-l pe Isus ca mare Învățător, împlinitor al profeției și Împărat al iudeilor. El a făcut frecvent referire la profețiile Vechiului Testament care s-au împlinit prin Hristos. Marcu le-a scris cititorilor romani, înfățișându-L pe Isus ca pe un om al acțiunii. Luca le-a scris grecilor și neamurilor despre un Isus al tuturor – Mântuitorul lumii. El precizează că scrierile sale urmăresc un dublu scop: să relateze evenimentele în ordine cronologică și să ofere certitudine, să dovedească soliditatea marilor învățături ale noii ere. Certitudinea cu privire la adevăr este unul dintre obiectivele Evangheliei sale.

Este interesant că Luca, un scriitor inspirat al Scripturii, a utilizat alte materiale în scrierile sale. Evident că lucrul acesta nu neagă nici inspirația, nici autoritatea textelor lui. Ce lecție putem învăța de aici cu privire la modul în care funcționează inspirația?

*************************************************

STUDIUL BIBLIEI LA RÂND – TRIMESTRUL I

1Corinteni 15

Învierea şi arătările lui Hristos
1 Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas
2 şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o, altfel, degeaba aţi crezut.
3 V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi,
4 că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi,
5 şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece.
6 După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit.
7 În urmă, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.
8 După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie.
9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10 Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic, ba încă am lucrat mai mult decât toţi, totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
11 Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
Însemnătatea învierii lui Hristos
12 Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?
13 Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14 Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică şi zadarnică este şi credinţa voastră.
15 Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.
16 Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre
18 şi, prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
20 Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
21 Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22 Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos,
23 dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este Cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.
24 În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere.
25 Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale.
26 Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea.
27 Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul.
28 Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.
29 Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?
30 Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă?
31 În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.
32 Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”.
33 Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
34 Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre ruşinea voastră o spun.
Cum vor învia morţii
35 Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?”
36 Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie dacă nu moare mai întâi.
37 Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă.
38 Apoi, Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte, şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei.
39 Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.
40 Tot aşa sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.
41 Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea.
42 Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi învie în neputrezire;
43 este semănat în ocară şi învie în slavă; este semănat în neputinţă şi învie în putere.
44 Este semănat trup firesc şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
45 De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.
46 Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
47 Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.
48 Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49 Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
50 Ce spun eu, fraţilor, este că nu pot carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu, şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
52 într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.
53 Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
54 Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55 Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”
56 Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea.
57 Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!
58 De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO