Pierdut şi găsit
Studiul XII – Trimestrul I
Joi , 20 martie 2014
6. Studiază Luca 15. Ce idee principală se desprinde din aceste parabole? Care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de cei pierduţi? Care este responsabilitatea noastră faţă de ei?
Luca 15
1. Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. 2. Şi fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” 3. Dar El le-a spus pilda aceasta: 4. „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? 5. După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; 6. şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” 7. Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă. 8. Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte? 9. După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.” 10. Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” 11. El a mai zis: „Un om avea doi fii. 12. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. 13. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. 14. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. 15. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. 16. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. 17. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! 18. Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta 19. şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” 20. Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. 21. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” 22. Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. 23. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; 24. căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. 25. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. 26. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. 27. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” 28. El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. 29. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; 30. iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” 31. „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. 32. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”Prin învăţătură şi prin exemplul personal, Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici să se asocieze cu păcătoşii, chiar şi cu cei notorii, precum prostituatele şi vameşii. Altminteri cum ar putut ei să facă ucenici din toate neamurile? Adesea, învăţătura Sa îi avea în vedere tocmai pe aceşti păcătoşi pe care, în mila Sa, i-a numit „pierduţi”. Ar fi putut să-i numească „răzvrătiţi” sau „depravaţi”, dar a ales pentru ei calificativul „pierduţi”.
În loc să-i criticăm pe oameni, ar trebui să urmăm exemplul Domnului nostru. Denumirea de oameni „pierduţi” este generoasă, deoarece nu are o conotaţie negativă şi plasează responsabilitatea asupra găsitorului. Cuvintele depreciative îi îndepărtează pe oameni, pe când cele neutre le arată că sunt acceptaţi şi că prietenia cu ei este posibilă. De aceea, să fim atenţi nu numai la cuvintele pe care le folosim în dreptul lor, ci şi la ceea ce gândim despre ei, fiindcă gândurile au o mare influenţă asupra atitudinilor noastre faţă de ei.
Pretutindeni în Evanghelii, Isus ne încurajează să îi căutăm pe cei pierduţi, să îi iubim şi să le oferim ajutor, indiferent ce fel de oameni sunt sau ce fel de viaţă duc.
„Aceasta este lucrarea pe care a ales-o Dumnezeu – «dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug… şi nu întoarce spatele semenului tău (Isaia 58:6,7)». Dacă vă recunoaşteţi ca fiind păcătoşi, mântuiţi numai datorită iubirii Tatălui nostru ceresc, atunci veţi avea milă de cei care suferă în păcat. Nu veţi întâmpina nefericirea şi pocăinţa cu gelozie şi mustrare. Când gheaţa egoismului din inimile voastre se va topi, veţi fi în armonie cu Dumnezeu şi vă veţi bucura împreună cu El de mântuirea celor pierduţi.” – Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 210, 211
*
*****
STUDIUL BIBLIEI LA RÂND TRIMESTRUL I
Isaia 24
1. Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii; 2. cum se întâmplă preotului se întâmplă şi poporului: stăpânului, ca şi slugii; stăpânei, ca şi slujnicei; vânzătorului, ca şi cumpărătorului; celui ce dă cu împrumut, ca şi celui ce ia cu împrumut; datornicului, ca şi cel căruia îi este dator. 3. Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărât aşa. 4. Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; căpeteniile poporului sunt fără putere, 5. căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic! 6. De aceea mănâncă blestemul ţara şi suferă locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sunt prăpădiţi locuitorii ţării şi nu mai rămâne decât un mic număr din ei. 7. Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă suspină. 8. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârşit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei. 9. Nu se mai cântă când se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau. 10. Cetatea pustie este dărâmată; toate casele sunt închise, nu mai intră nimeni în ele. 11. Pe uliţe se strigă după vin; s-a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară. 12. Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărâmate. 13. Da, în ţară, în mijlocul popoarelor este ca atunci când se scutură măslinul sau ca la culesul ciorchinilor rămaşi după culesul viei. 14. Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. – 15. Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! – 16. De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.” 17. Groaza, groapa şi laţul vin peste tine, locuitor al ţării! 18. Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului! 19. Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, 20. pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică. 21. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pământ pe împăraţii pământului. 22. Aceştia vor fi strânşi ca prinşi de război şi puşi într-o temniţă, vor fi închişi în gherle şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi. 23. Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele, de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrânilor Lui. – Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
