Crearea vieţuitoarelor din mediul aerian şi acvatic

Studiul 3

Luni , 14 ianuarie 2013

 

2.Citeşte Geneza 1:20-23. Există aici vreun indiciu că fiinţele acestea au apărut la întâmplare?

Geneza 1

20. Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului.”
21. Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
22. Dumnezeu le-a binecuvântat şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ.”
23. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

Apele şi atmosfera au fost populate în a cincea zi. Mulţi cercetători au observat că între ziua a doua şi a cincea există o relaţie. Apele au fost despărţite de atmosferă în ziua a doua şi ambele au fost umplute cu fiinţe vii în ziua a cincea. Evenimentele de la creaţiune par să se fi produs într-o anumită ordine, fapt care ne vorbeşte despre respectarea unei planificări şi despre grija şi ordinea cu care a lucrat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu există nicio dovadă că vreun lucru s-ar fi produs la întâmplare.

Observăm că numele animalelor din apă şi din aer au formă de plural, fapt care ne arată că în ziua a cincea a fost creată o mare diversitate de organisme vii. Fiecare fiinţă a fost binecuvântată cu capacitatea de a creşte şi de a se înmulţi. Diversitatea a existat de la început. Nu a existat un singur strămoş comun din care să fi apărut toate celelalte specii, ci se pare că fiecare specie a fost înzestrată cu posibilitatea de a da naştere la indivizi diferiţi. De exemplu, din porumbelul comun au fost obţinute peste 400 de rase; de asemenea, în prezent se cunosc cel puţin 27 de rase de peştişori aurii. Se pare că Dumnezeu a înzestrat creaturile Sale cu potenţialul de a da naştere unei mari varietăţi de progenituri, sporind astfel diversitatea creaţiei Sale.

În versetul 21, se spune că Dumnezeu a văzut că făpturile create de El erau bune. Aceasta înseamnă că erau bine concepute, erau frumoase, nu aveau defecte şi contribuiau în mod armonios la îndeplinirea scopului pentru care fuseseră create.

Nu există vietăţi care să ne fascineze şi să ne stârnească admiraţia aşa ca păsările. Structura corpului lor este uluitoare. Penele lor sunt uşoare, dar puternice; rezistente, dar flexibile. Părţile unei pene de zbor sunt prinse laolaltă de un ax rezistent şi totodată uşor, prin intermediul mai multor ansambluri complexe de perişori minusculi. Plămânul este structurat în aşa fel încât pasărea să aibă la dispoziţie oxigen şi când inspiră, şi când expiră, astfel că păsările beneficiază de cantitatea mare de oxigen, necesară în timpul zborului. Acest lucru este realizat datorită prezenţei unor saci de aer în unele tipuri de oase. Aceşti saci au rolul de menţinere a fluxului de oxigen şi, în acelaşi timp, de reducere a greutăţii corpului păsării, făcând zborul mai uşor de menţinut şi de controlat. Structura corpului păsărilor este uimitoare!

Citeşte Matei 10:29-31. Ce motive de încurajare găseşti în aceste cuvinte?

Matei 10

29. Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
30. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi.
31. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO