Evenimentele finale (1 Tesaloniceni 5:1-11)

Studiul 9

Sambata , 25 august 2012

 

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: 1 Tesaloniceni 5:1–11, Geneza 3:15-24, Isaia 13:6-9, Luca 21:34-36, Romani 1:18.

Sabat după-amiază

Text de memorat: „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.” (1 Tesaloniceni 5:8)

Gândul central: Realitatea revenirii lui Hristos ne îndeamnă să fim tot timpul pregătiţi.

Subiectul pasajului studiat săptămâna aceasta este tot a doua venire a Domnului Isus, dar accentul cade pe un alt aspect. Pavel nu se mai ocupă de detaliile revenirii, ci de nevoia noastră de a fi permanent pregătiţi, în lumina revenirii Sale (şi a judecăţii care o însoţeşte). Pasajul anterior a fost încurajator pentru tesaloniceni pentru că sfârşitul avea să le aducă o stare a lucrurilor mult mai bună decât se aşteptau. Şi fiindcă au înţeles mai bine cum avea să fie la revenirea Sa, întrebarea era cum puteau să se pregătească.

Se pare că în biserică circula o teologie care proclama „pace şi linişte”, în timp ce unii membri calculau data revenirii lui Isus. Prin profeţie, tesalonicenii sperau să poată prezice data la care aveau să se petreacă evenimentele finale şi să ştie în felul acesta când să se pregătească. Şi, probabil că din cauza aceasta, unii trăiau fără un simţământ al urgenţei.

Ne regăsim şi noi în situaţia aceasta? Cu cât timpul şederii noastre aici se prelungeşte, cu atât ne este mai uşor să pierdem acest simţământ al urgenţei. Tocmai de aceea avem nevoie de cuvintele lui Pavel din acest pasaj.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO