Mâna dreaptă să ştie ce face mâna stângă
Studiul 7
Duminica , 13 mai 2012
Cei mai mulţi membri ai bisericii sunt foarte activi; restul membrilor, dimpotrivă, din diferite motive, nu fac mai nimic. Dar se întâmplă ca nici unii, nici alţii să nu aibă cunoştinţă de planurile generale ale bisericii sau de obiectivele pe care ea le urmăreşte şi de aceea nu înţeleg cum poate activitatea pe care o desfăşoară să contribuie la obiectivele generale ale bisericii.
1. Ce ne spune Solomon despre lucrul împreună? În ce alte situaţii se pot dovedi utile aceste cuvinte? Eclesiastul 4:9-12
Eclesiastul 4
9. Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. 10. Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice. 11. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? 12. Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.Versetele acestea subliniază beneficiile ajutorului, sprijinului şi preocupării reciproce în orice situaţie. Ce este adevărat despre doi sau trei oameni este adevărat şi despre biserica locală în ansamblu. Pentru ca biserica să se bucure de binecuvântările descrise în Eclesiastul 4:9-12, fiecare membru trebuie să aibă cunoştinţă de activităţile celorlalţi. Dacă nu ştim ce fac alţii sau ce intenţionează să facă, atunci cum putem şti cum şi când să le oferim ajutor? Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa lucrării de mărturie şi evanghelizare a bisericii locale: dacă majoritatea membrilor nu sunt la curent cu activităţile desfăşurate de biserica lor, nu pot oferi sprijin şi ajutor când e nevoie. Din nefericire, din cauza lipsei de susţinere, persoanele angajate în linia întâi a lucrării de mărturie şi evanghelizare au uneori sentimentul că nimănui nu-i pasă de această lucrare vitală, când, de fapt, realitatea este că oamenii pur şi simplu nu ştiu despre ea.
2. În Faptele 16:14,15,33,34 sunt prezentate câteva persoane care îndeplinesc sarcini speciale de susţinere. Cum a contribuit lucrarea lor la misiunea generală de răspândire a Evangheliei?
Fapte 16
14. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. 15. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm. 33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui. 34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.Dacă privim mai atent, activităţi care par să nu aibă legătură cu lucrarea de evanghelizare se dovedesc vitale pentru procesul în ansamblu. Cei care îi oferă evanghelistului hrană şi adăpost îndeplinesc un rol tot atât de important ca şi aceia care le urează bun venit participanţilor la program. Mulţi membri ai bisericii se vor oferi să sprijine lucrarea dacă vor şti ce presupune ea şi ce trebuie să se facă şi dacă au convingerea că aportul lor este important. În acest sens, putem afirma că mâna dreaptă trebuie să
ştie ce face mâna stângă.
Gândeşte-te la activităţile de evanghelizare şi mărturie ale bisericii tale. Ştii care sunt obiectivele şi strategiile ei? La ce etapă se află în lucrarea din acest an evanghelistic? Ce poţi face pentru a te implica mai mult în eforturile ei de a îndeplini Marea Trimitere?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO