Evanghelizarea şi mărturia personală ca stil de viaţă

Studiul 4

21 aprilie 2012

 

Pentru studiul din săptămâna aceasta, citeşte: 2 Corinteni 3:2,3; Matei 9:36-38; 1 Corinteni 9:20-22; Marcu 5:1-19; Ioan 17:11-19.

Sabat după-amiază

Textul de memorat: „În Iope era o ucenică numită Tabita, nume care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.” (Faptele 9:36)

Gândul central: Fie că recunoaştem sau nu, toţi credincioşii transmit un mesaj prin viaţa pe care o trăiesc.

S-a afirmat adeseori că a deveni creştin nu înseamnă doar a adera la un set de convingeri, ci şi a adopta un mod de viaţă, un stil de viaţă. Ceea ce credem ne va influenţa în final deciziile pe care le luăm şi modul în care trăim.

De asemenea, este adevărat că aceia care pretind a fi creştini sunt urmăriţi îndeaproape de ceilalţi, pentru a vedea dacă viaţa lor corespunde cu convingerile pe care mărturisesc a le avea. Fie că vrem sau nu, cei care ne urmăresc învaţă de la noi. De aceea, întrebarea care contează nu este dacă îi influenţăm pe ceilalţi şi dacă le transmitem un mesaj, ci, mai degrabă, cum îi influenţăm şi ce mesaj le transmitem.

Este bine să nu uităm niciodată cât de importantă este influenţa pe care o exercităm în mod neintenţionat, dar, pe de altă parte, trebuie să facem planuri pentru ca oamenii să poată face o legătură între credinţă şi stilul de viaţă. Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care stilul de viaţă creştin contribuie la relevanţa credinţei în existenţa de zi cu zi.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO