Roada sfinţirii
6. Rezumă ce spune Pavel în Romani 6,19-23. Ce ar însemna în mod real, aplicarea acestor adevăruri în viaţa ta? Ce ar trebui să faci sau să nu mai faci? Care sunt consecinţele?
Romani 6
19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v’aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!
20 Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.
21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.
22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v’aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.
23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Aici, cuvintele lui Pavel arată că el înţelege pe deplin natura căzută a omului. El vorbeşte despre „neputinţa firii pământeşti”. Cuvântul grecesc pentru „neputinţă” înseamnă şi „slăbiciune”. El ştie de ce este capabilă natura căzută a omului, dacă este lăsată în voia ei. Prin urmare, el apelează din nou la puterea de a alege – puterea de a alege să ne supunem pe noi şi firea noastră slabă unui stăpân nou, Domnul Isus, care ne va face în stare să trăim o viaţă neprihănită.
Romani 6,23 este citat adesea spre a arăta că pedeapsa păcatului, adică a călcării Legii, este moartea. Cu siguranţă că pedeapsa păcatului este moartea. Totuşi, în afară de a vedea moartea ca pedeapsă a păcatului, trebuie să vedem păcatul aşa cum îl descrie Pavel în Romani 6 – ca pe un stăpân care îşi domină robii, înşelându-i prin faptul că le dă ca plată moartea.
De asemenea, observaţi că, în dezvoltarea ilustraţiei cu cei doi stăpâni, Pavel atrage atenţia asupra faptului că a-i sluji unui stăpân înseamnă eliberarea din slujba celuilalt. Din nou, vedem alegerea clară: ori unul, ori celălalt. Nu există cale de mijloc. În acelaşi timp, aşa cum ştim cu toţii, a fi liber de stăpânirea păcatului nu înseamnă a fi fără păcat, nu înseamnă că nu luptăm cu el şi, uneori, chiar cădem, ci înseamnă că nu mai suntem stăpâniţi de păcat, oricât de real rămâne el în viaţa noastră şi oricât de mult trebuie să cerem, zi de zi, împlinirea făgăduinţelor de a-l birui.
Prin urmare, pasajul acesta ajunge să fie un apel puternic, adresat oricui slujeşte păcatului. Tiranul acesta nu oferă nimic, în afară de moarte, ca plată pentru săvârşirea lucrurilor ruşinoase. Aşadar, un om raţional ar trebui să dorească să se elibereze de acest tiran. Prin contrast, cei care slujesc neprihănirii fac lucruri drepte şi demne de laudă, nu cu gândul de a-şi câştiga mântuirea, ci ca un rod al noii lor experienţe. Dacă săvârşesc fapte bune, încercând să câştige mântuirea, ei pierd întreaga semnificaţie a Evangheliei, întreaga semnificaţie a mântuirii şi întreaga semnificaţie a motivului pentru care au nevoie de Domnul Isus.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
