Credinţa şi faptele
6. Ce afirmă Pavel în Romani 3,28? Înseamnă că nu ni se mai cere să respectăm Legea, pentru că nu ne mântuieşte?
Romani 3
28 Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
În contextul său istoric, în Romani 3,28, Pavel vorbea despre lege în sensul ei general, ca sistem al iudaismului. Indiferent cât de conştiincios a încercat un iudeu să trăiască sub sistemul acesta, dacă nu-L primea pe Isus ca Mesia, nu putea să fie îndreptăţit. Versetul acesta este concluzia lui Pavel după declaraţia lui că legea credinţei exclude lauda de sine. Dacă ar fi îndreptăţit prin propriile fapte, un om ar putea să se laude. Dar, dacă este îndreptăţit pentru că a crezut în Domnul Isus, atunci meritul Îi aparţine clar lui Dumnezeu, care l-a îndreptăţit pe păcătos.
Ellen G. White dă un răspuns interesant la întrebarea: „Ce este îndreptăţirea prin credinţă”? Ea a scris: „Este lucrarea lui Dumnezeu de a coborî în ţărână slava omenească şi de a face pentru om lucrarea pe care el nu are puterea să o facă singur.” – Mărturii pentru pastori şi slujitorii Evangheliei (Seria A, nr. 9, 1897), pag. 61, 62
Faptele Legii nu pot face ispăşire pentru păcatele trecute. Îndreptăţirea nu poate fi câştigată. Ea poate fi primită numai prin credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Hristos. Prin urmare, în acest sens, faptele Legii nu au nicio legătură cu îndreptăţirea. A fi îndreptăţiţi fără fapte înseamnă a fi îndreptăţiţi fără a avea în noi înşine nimic care să merite îndreptăţirea.
Totuşi, mulţi creştini au înţeles şi aplicat greşit textul acesta. Spunând că tot ce trebuie să facem este să credem, ei desconsideră faptele sau ascultarea, chiar şi ascultarea de Legea morală. Astfel, ei îl înţeleg întru totul greşit pe Pavel. În Romani şi pretutindeni în celelalte locuri, Pavel atribuie o mare importanţă respectării Legii morale. Isus a făcut la fel şi, de asemenea, Iacov şi Ioan (Matei 19,17; Romani 2,13; Iacov 2,10.11; Apocalipsa 14,12). Ideea lui Pavel este că, deşi ascultarea de Lege nu este mijlocul îndreptăţirii, cel care este îndreptăţit prin credinţă va respecta Legea lui Dumnezeu şi, de fapt, doar aşa poate să respecte Legea. Un om care nu a fost născut din nou, care nu a fost îndreptăţit, nu poate să împlinească niciodată cerinţele Legii.
Matei 19
17 El i -a răspuns: ,,Dece mă întrebi: ,Ce bine?` Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.„
Romani 2
13 Pentrucă nu cei ce aud Legea, sînt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi.
Iacov 2
10 Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într’o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11 Căci, Cel ce a zis: ,,Să nu preacurveşti„, a zis şi: ,,Să nu ucizi„. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
Apocalipsa 14
12 Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.
De ce este aşa de uşor să fii prins în capcana de a gândi că, din cauză că Legea nu ne mântuieşte, nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la păzirea ei? Ai justificat vreodată păcatul, folosindu-te de îndreptăţirea prin credinţă? De ce este aceasta o poziţie foarte periculoasă? În acelaşi timp, unde am fi fără făgăduinţa mântuirii, chiar dacă suntem ispitiţi să abuzăm de ea?
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
