Autoritatea Cuvântului vorbit
4. În timpurile antice, când materialele scrise erau rare şi majoritatea oamenilor nu ştiau să citească, cuvântul vorbit era foarte important. Ce efect a avut Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu asupra oamenilor din următoarele pasaje? Ier. 38,1-4; Ioan 3,1-10; 6,51-66, Fapte 16,25-34.
Cuvântul lui Dumnezeu, fie el scris sau vorbit, are un rol dublu. După cum afirmă Pavel, el este asemenea unei săbii cu două tăişuri şi „pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evr. 4,12). În contextul în care vorbeşte Pavel, cuvântul se referă la soliile care le erau predicate atât israeliţilor din vechime, cât şi creştinilor (Evr. 4,2).
Asemenea bisturiului unui chirurg, Cuvântul scris al lui Dumnezeu poate să pătrundă în fiinţa noastră pentru a vindeca şi reface sau pentru a scoate la iveală dovada vreunei boli mortale, care va conduce la condamnare veşnică. Dacă cei care ascultă Cuvântul predicat nu îl primesc cu
credinţă, el nu le poate aduce niciun folos.
Deşi nu toţi membrii bisericii au fost dispuşi să accepte autoritatea profetică a lui Ellen G. White, biserica, în majoritatea ei, a dat ascultare sfaturilor ei şi a avut de câştigat de pe urma lor. De exemplu, modelul de orga nizare a bisericii, stabilit între anii 1863 (când a fost organizată Confe rinţa Generală) şi 1901, a rămas, în mare parte, neschimbat până în zilele noastre. Pe măsură ce lucrarea în diferite ramuri s-a dezvoltat, au fost înfiinţate o serie de asociaţii (Misionarismul medical, Şcoala de Sabat, Libertatea religioasă etc.), pentru a le susţine activitatea. Deoarece aceste asociaţii erau organizaţii autonome, reprezentate de societăţi pe acţiuni independente, care nu făceau parte integral din organizaţia Conferinţei Generale, uneori ele intrau în competiţie una cu cealaltă. Pe de altă parte, toate deciziile majore cu privire la lucrarea mondială erau luate de doar câţiva oameni din cadrul Conferinţei Generale de la Battle Creek.
În ziua dinaintea sesiunii Conferinţei Generale din 1901, Ellen White s-a întâlnit cu liderii bisericii şi i-a îndemnat stăruitor să facă schimbări radicale în mersul bisericii. În consecinţă, la deschiderea conferinţei, ordinea de zi obişnuită a fost lăsată deoparte şi a fost ales un comitet mare (în jur de 75 de persoane), care să lucreze la reorganizarea structurii bisericii. Urmarea a fost mărirea considerabilă a comitetului Conferinţei Generale, în timp ce diferitele asociaţii au devenit departamente ale Conferinţei Generale, iar conferinţele diferitelor uniuni au fost astfel organizate, încât liderii din câmpul misionar să poată lua decizii pe loc, fără să trebuiască să aştepte deciziile venite de la Battle Creek.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
