Profetul – purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu

1. Citeşte în Exodul 4,10-16, dialogul dintre Dumnezeu şi Moise. Ce s-a întâmplat aici şi ce putem învăţa din acest schimb de cuvinte, cu privire la modul în care sunt chemaţi profeţii şi la felul cum acţionează ei?
_________________________________________________________________________________________________

Conform planului stabilit de Dumnezeu, Moise urma, în mod literal, să ţină „locul lui Dumnezeu” pentru Aaron (vezi Exodul 4,16), iar Aaron urma să devină purtătorul de cuvânt sau „prorocul” lui Moise (Exodul 7,1). Aceasta descrie clar relaţia apropiată dintre Dumnezeu şi toţi profeţii Săi; ei erau purtătorii Săi de cuvânt, cei care vorbeau în Numele Său. Mai mult decât atât, ca şi în cazul lui Moise şi al lui Aaron, Dumnezeu Îşi învăţa profeţii ce urmau să facă pentru a fi purtătorii Săi de cuvânt. Cu toate acestea, Moise a şovăit, oarecum, să devină profet.

Conform propriei mărturii, şi Ellen White a ezitat la început, atunci când a fost chemată de Domnul. „În cea de-a doua viziune, care a urmat cam la o săptămână după prima, Domnul mi-a arătat încercările prin care aveam să trec şi mi s-a arătat că era datoria mea să merg şi să spun altora ce îmi descoperise El. Mi-a fost arătat că eforturile mele aveau să întâmpine o mare opoziţie şi că inima mea avea să fie sfâşiată de durere, dar că harul lui Dumnezeu avea să fie de ajuns pentru a mă susţine prin toate prin câte aveam să trec. După ce am revenit din această viziune, am fost foarte tulburată, pentru că ea mi-a îndreptat atenţia către datoria mea de a merge între oameni şi a le prezenta adevărul.

Sănătatea mea era atât de precară, încât eram într-o continuă suferinţă trupească şi, după toate aparenţele, nu mai aveam decât puţin timp de trăit. Aveam doar şaptesprezece ani, eram mică şi firavă, neobişnuită cu societatea şi din fire atât de timidă şi de retrasă, încât îmi era foarte greu să întâlnesc oameni străini. M-am rugat cu stăruinţă timp de mai multe zile, până târziu în noapte, ca această povară să-mi fie luată şi pusă asupra cuiva mai capabil decât mine să o ducă. Însă lumina datoriei nu s-a schimbat, iar cuvintele îngerului sunau continuu în urechile mele: ’Fă cunoscut altora ce ţi-am descoperit’.” – Ellen G. White, Life Sketches of Ellen G. White, pag. 69

În ce sens suntem toţi chemaţi, indiferent de poziţia pe care o avem în biserică, să „facem cunoscut altora ce ne-a descoperit El”? Ţie ce ţi-a descoperit Dumnezeu? Cum poţi împărtăşi cât mai bine aceste lucruri cu cei din jur?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO