Asa cum am vazut in studiul de ieri, exista si o parte intunecata a venirii
lui Isus. Dar, pentru crestinii convertiti, scena este intotdeauna luminoasa;
pentru ca Cel care vine nu este doar Regele, ci si Prietenul lor. Chiar
Isus incurajeaza aceasta perspectiva plina de bucurie si de entuziasmul
asteptarii, oricate semne rau-prevestitoare s-ar vedea la orizont. „Cand
vor incepe sa se intample aceste lucruri”, spune El, „sa va uitati in sus si sa
va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie” (Luca 21,28).
Nu capul plecat, nici umerii lasati a deznadejde! Isus doreste ca urmasii
Sai sa fie plini de speranta, fericiti, radiind de bucurie in asteptarea acelui
moment culminant; sa-si indrepte privirile spre cer, pline de dor dupa ceasul
glorios al revenirii Lui.
3. Citeste pasajele urmatoare si vezi cum intaresc ele acest gand, al
asteptarii cu bucurie si nerabdare.
Ioan 14,1-3 _____________________________________________________
Fapte 1,11 ______________________________________________________
Fil. 3,20.21 ______________________________________________________
1 Tes. 4,13-18 ___________________________________________________
Apoc. 7,9.10.13-17 _______________________________________________

Este important sa observam ca, atunci cand li se adreseaza liderilor
religiosi aroganti si plini de ei insisi (sau atunci cand Se refera la cei care
resping harul Sau), Isus scoate in evidenta maiestatea, slava regala si
aspectele de judecata ale venirii Sale, in timp ce, atunci cand Se refera
la urmasii Sai credinciosi, El pune accentul pe ideea de mangaiere, de
siguranta si de bucurie. Astfel, in Matei 24,31, imediat dupa ce vorbeste
despre faptul ca toate semintiile pamantului se vor boci la venirea Sa,
cand vorbeste despre poporul Sau, tonul se schimba: Ingerii ii aduna pe
cei credinciosi, spune El, din toate natiunile pamantului, aducandu-i in
Imparatia Sa. Iar in Ioan 14,1-3, El da fagaduinta Revenirii pentru a linisti
inimile „tulburate” ale urmasilor Sai, pentru a le intari increderea si pentru
a-i ancora in speranta.
Daca ai crede cu toata inima ca Isus va reveni peste o luna, ce schimbari de
natura morala ai fi inclinat sa faci in viata ta? Dupa ce te gandesti la raspuns,
pune-ti intrebarea: De ce sa astept pana atunci ca sa fac aceste schimbari?
Oare este posibil sa fie putin mai greu sa le faci decat crezi?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO