Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.
Faptele apostolilor 3:19

Ascultă ediția audio aici.

Ca să fim salvați trebuie să cunoaștem din experiență proprie semnificația adevăratei convertiri. Este o greșeală înfiorătoare ca oamenii să continue să se declare zi de zi creștini fără să aibă vreun drept la acest nume. În ochii lui Dumnezeu, declarațiile nu înseamnă nimic, statutul nu înseamnă nimic. El ne întreabă: „Este viața ta în armonie cu principiile Mele?” Mulți dintre cei care presupun că sunt convertiți nu sunt capabili să treacă testul caracterului, prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu. (…)

Convertirea este o schimbare a inimii și o întoarcere de la nelegiuire la neprihănire. Însușindu-și meritele lui Hristos, manifestând adevărata credință în El, păcătosul pocăit primește iertarea de păcat. Pe măsură ce încetează să facă răul și învață să facă binele, el face progrese în harul și cunoașterea lui Dumnezeu. Își dă seama că, pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să se despartă de lume și, după ce evaluează costul, le consideră pe toate o pierdere preferabilă, dacă așa Îl poate câștiga pe Hristos. Se înrolează în armata Lui și se angajează curajos și plin de bucurie în lupta cu înclinațiile naturale și cu dorințele egoiste, aducându-și voința la supunere față de voința lui Hristos. El caută zilnic har de la Domnul și este întărit și ajutat. Sinele domnea odată în inima lui și dorințele lumești erau plăcerea sa. Sinele este acum detronat și Dumnezeu are conducerea supremă. Viața păcătosului pocăit aduce roadele neprihănirii. Păcatele pe care le iubea cândva acum le urăște. Hotărât și consecvent, el urmează calea sfințeniei. Aceasta este convertirea autentică. (…) Să nu uităm că în procesul de convertire și sfințire, omul trebuie să colaboreze cu Dumnezeu! „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur”, îndeamnă Cuvântul, „căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:12,13). Omul nu poate să se transforme pe el însuși printr-un exercițiu de voință. (…) Energia înnoitoare trebuie să vină de la Dumnezeu. Schimbarea poate fi făcută numai prin Duhul Sfânt. Cel care va fi salvat, de sus sau de jos, bogat sau sărac, trebuie să se supună acțiunii acestei puteri.

De unde provin cei mai buni misionari?
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist” .

Răspunsul se află la pagina 31 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024.
 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO