Ce bine-i merge omului care face milă și împrumută pe altul și care își rânduiește faptele după dreptate!
Psalmii 112:5
Ascultă ediția audio aici.
„Lucrarea de binefacere este de două ori binecuvântată. În timp ce acela care dă celui lipsit îi face fericiți pe alții, el însuși este binecuvântat într-o măsură mult mai mare. Harul lui Hristos dezvoltă în sufletul său trăsături de caracter care sunt cu totul potrivnice egoismului – trăsături care vor curăți, înnobila și îmbogăți viața. Faptele de milostenie, săvârșite în taină, vor lega inimile laolaltă și le vor apropia tot mai mult de inima Aceluia din care izvorăște orice impuls bun” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 79).
Cum se poate să îmi fie mai bine dacă, oferind, eu rămân cu mai puțin din banii, resursele și timpul meu? Dumnezeu are o matematică diferită. Există o bogată literatură științifică care subliniază importanța voluntariatului, a actelor de binefacere motivate de dorința de a ajuta pe altul, și nu pentru o recompensă sau pentru a evita o pedeapsă. Când oferim ceva, în creier se secretă serotonina și dopamina, care îmbunătățesc starea de spirit și cresc satisfacția. Bunătatea, compasiunea ne fac mai fericiți și pot îmbunătăți stima de sine, diminuând stresul. De asemenea se eliberează oxitocina, un hormon care crește conexiunea cu persoana pe care o ajuți și care are, se pare, și un efect cardioprotector (scade tensiunea arterială). Ajutarea semenilor produce în persoanele cu depresie sau anxietate o schimbare de focus – de la ei înșiși, de la propriile simptome către ceilalți, ameliorându-le starea de spirit.
Suntem construiți să fim altruiști și aceasta este încă o dovadă că avem un Creator care Și-a lăsat amprenta în noi. Păcatul a modificat din ADN-ul nostru, făcându-ne în același timp și extrem de egoiști. De aceea, rugăciunea noastră să fie azi: „Doamne, fie ca dragostea și Duhul Tău să locuiască în inima mea, astfel încât să fiu o binecuvântare și să las o amprentă pozitivă în oamenii din jurul meu!”
