Stăpânul său i-a zis: „Bine , rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
Matei 25:23
Ascultă ediția audio aici.
Reacționăm diferit la aprecierea sinceră a cuiva. Sunt unii care primesc politicos și bucuros complimentele cuiva, alții care le cer dacă nu le primesc, iar alții care cred că este ceva de-a dreptul păcătos să le audă. Greutatea în acest caz nu este faptul că nu au fost obișnuiți să fie lăudați, ci acela că se simt nevrednici din cauza convingerii lor că singurul care trebuie să fie apreciat este Dumnezeu.
Mulți subestimează puterea aprecierii, dar ea poate să ne facă să ne simțim bine, prețuiți, iubiți, și tot ea poate să schimbe atmosfera unui cămin din iad în rai. Adevărul este că micile gesturi de apreciere ne plac și ne influențează. Ne sperie? Sunt oameni care exploatează efectele acestea în mod intenționat și o fac într-un fel în care „beneficiarii” să poată fi manipulați sau păcăliți.
Aprecierea poate fi o capcană atunci când alimentează orgoliul cuiva. Cazul Evei, al fariseilor descriși în Predica de pe Munte sau chiar al lui Lucifer ilustrează foarte bine ce se întâmplă atunci când tânjim după aprecierile altora și doar ele sunt motivația primară a acțiunilor noastre. Isus nu a pus niciun lemn pe focul înălțării de sine, dar a apreciat și întărit sufletele umile spunând: „A dat mai mult decât toți care au aruncat în vistierie”, „nici în Israel nu am găsit o credință așa de mare”, „iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug” etc.
În viața de zi cu zi este o artă să apreciem așa cum a făcut Isus, dar exercițiul devine simplu dacă motivațiile noastre de a aprecia sunt corecte. Putem aprecia pentru a încuraja, pentru a evalua ceva de valoare, pentru a mulțumi; dar să ne ferim să alimentăm egoismul. Cel mai important este să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru toate „faptele… bune”. De exemplu: Îl laud pe Dumnezeu pentru ce a realizat prin/în mine. În pilda talanților, bunii ispravnici nu au cerut nicio răsplată (fără capitalul primit nu ar fi putut realiza nimic), și totuși Isus, în dragostea Sa, i-a apreciat de parcă toate meritele ar fi fost ale lor, spunând: „Bine, rob bun și credincios…”.
