CEI ȘAPTE ANI DE ACASĂ

Îmi aduc aminte de credința ta neprefăcută, care s-a sălășluit întâi în bunica ta Lois și în mama ta, Eunice, și sunt încredințat că și în tine.
2 Timotei 1:5

Ascultă ediția audio aici.

La finalul anului 2019, Comisia Europeană a publicat o analiză efectuată de EPSC (European Political Strategy Centre) pe tema: „10 trends transforming education as we know it” (10 tendințe care transformă educația, așa cum o cunoaștem), analiză conform căreia educația se transformă cu mare rapiditate.

Prima tendință menționată este aceea de a pune accentul pe educația instituționalizată de la vârste tot mai fragede, minimalizându-se astfel rolul familiei în educația copiilor. Deviza este: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine!” Este adevărat, educația trebuie începută de la naștere, sau chiar dinainte. Însă familia mai are vreo responsabilitate în această privință? Sau singura datorie a părinților este să-l ducă pe copil cât mai devreme la creșă?

Filozofia adventistă, care are la bază principiile Bibliei, consideră că principalul rol în educația copiilor revine familiei, nu școlii. Scriitoarea inspirată Ellen White recomandă ca în primii ani de viață mama să fie singurul educator al copiilor, sala de clasă să fie grădina, dealurile sau pădurea, iar în acești ani să se pună accentul pe dezvoltarea fizică și morală a micuților.

 Ar trebui să investim mai mult în instruirea familiei, în special a mamei, pentru ca aceasta să își poată asuma și îndeplini rolul cu succes, nu în a crea instituții care să înlocuiască familia. Școala trebuie să susțină familia, să o ajute să-și îndeplinească rolul, nu să preia integral responsabilitatea educării copiilor.

Dumnezeu să ne ajute să ne asumăm această frumoasă responsabilitate și să le oferim copiilor noștri timpul și dragostea de care au nevoie!