Speranță pentru o lume bolnavă

„Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; … căci puterile cerurilor vor fi clătinate.” Luca 21:25-26.

Dacă eu aş fi fost un doctor şi aş fi avut un pacient atât de bolnav cât de bolnavă este lumea noastră astăzi, aş căuta în disperare să fac ceva ca să-l ajut. Un pacient cu o inimă slabă nu trebuie să fie în mod necesar condamnat la o moarte timpurie. Printr-o îngrijire bună şi printr-un tratament inteligent, un astfel de bolnav are şansa să ajungă la o vârstă înaintată. Dar, totuşi, dacă acest bolnav este de asemenea afectat de cancer, de tuberculoză şi pneumonie, şi dacă pe deasupra îi mai apare şi o alergie, şi contractă febră tifoidă, şi mai suferă şi un infarct sau două, şansa sa de recuperare este aproape zero.

Aceasta este starea lumii noastre de astăzi. Răzvrătirea clocoteşte peste tot. Cancerul păcatului a cuprins întreaga ţesătură socială. Viciile şi risipa au înfrânt constituţia. Doctrine politice şi religioase false otrăvesc izvoarele vieţii. Aerul este contaminat cu intoleranţă şi ură. Întreaga lume pare a fi pe marginea prăpastiei. Primul infarct a survenit odată cu primul război mondial, urmat de al doilea război care a fost şi mai rău. Spre uimirea multora, pacientul a început să-şi revină, şi doctorii caută cu disperare remedii care vor preveni un alt infarct. Prea puţini mai cred că civilizaţia mai poate supravieţui un al treilea infarct. De cele mai multe ori după al treilea infarct survine moartea. Ultima soluţie a problemei este Isus Hristos, pentru că El vine curând şi-Şi va întemeia o împărăţie care va dura veşnic.

Adventiştii de ziua a şaptea cred în a doua venire a Domnului Isus Hristos. Ei au învăţat această doctrină şi au predicat-o şi au sperat în ea pentru atât de multă vreme. A existat o vreme când cei care credeau în sfârșitul lumii erau consideraţi alarmişti. Astăzi ei sunt consideraţi realişti. Chiar şi oamenii de ştiinţă şi bărbaţii de stat trag concluzia că în felul acesta nu mai putem dura prea mult. Dar avem această nădejde – nădejdea că Acela care trebuie să vină va veni. Avem nădejdea că El va veni pe norii cerului aşa încât orice ochi îl va vedea. Avem nădejdea că El va veni să-Şi adune pe copiii Săi, şi să pună un sfârşit păcatului şi întristării. Ţinta nădejdii noastre este Isus. Isus este Cel care trebuie să vină din nou. Isus este Acela care s-a dus să ne pregătească un cămin. Isus este Acela care are singurul răspuns valabil pentru o lume aflată pe moarte.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden