Dumnezeu plantează semințe, nu copaci

„Cu împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ..întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.” Marcu 4:26-28

Ar fi nemaipomenit dacă ar fi adevărat că noi am putea experimenta biruinţă neîntreruptă începând din momentul în care am renunţat la noi înşine şi am predat voinţa noastră lui Hristos. Dar nu aceasta este realitatea. Creştinul aflat în creştere nu experimentează o dependenţă constantă de puterea lui Dumnezeu. Ca să obţină un pom. Dumnezeu plantează o sămânţă. Când plantează grâu, întâi iese un fir, apoi un spic şi numai după aceea grâu deplin în spic. De aceea nu trebuie să ne descurajăm când vedem că ascultarea noastră nu este desăvârşită tot timpul.

În primul rând Dumnezeu nu ne acceptă din cauza ascultării noastre. El ne acceptă pentru că noi venim la El prezentând meritele sacrificiului lui Hristos în locul nostru. Acceptarea noastră înaintea Lui, siguranţa mântuirii noastre, este un fapt împlinit dacă vom continua să acceptăm ceea ce Isus a făcut pentru noi la cruce. În al doilea rând, Dumnezeu lasă loc şi timp pentru creştere.

Singura cale spre biruinţă şi ascultare este de a privi la Isus, şi la ceea ce El a făcut şi vrea să facă în vieţile noastre. Pe parcursul creşterii noastre creştine, încrederea şi dependenţa noastră totală de puterea lui Hristos nu vor fi constante. Noi ne vom reaminti adesea că nu putem să biruim pe Satana în propria noastră putere. Noi nici nu vom mai încerca aceasta. Noi vom privi la Isus pentru biruinţă, şi El ne-o va da. Alteori vom gândi că putem să rezolvăm singuri lucrurile, şi vom cădea, vom suferi insucces şi vom sfârşi înfrânţi. Dar acesta nu este un motiv de descurajare. Dumnezeu ne oferă putere pentru ascultare, dar El ne oferă şi iertare de păcate.

Există o declaraţie care cred că ar trebui să fie scrisă pe coperta interioară a fiecărei Biblii: „Sunt unii care au cunoscut dragostea iertătoare a lui Hristos şi care doresc cu adevărat să fie copii ai lui Dumnezeu, şi totuşi ei îşi dau seama de nedesăvârşirea caracterului lor, de păcătoşenia vieţii lor, şi ei sunt ispitiţi să pună la îndoială faptul că inimile lor au fost cu adevărat reînnoite de Duhul Sfânt. Unora ca acestora le spun, nu daţi înapoi în disperare. Adesea noi trebuie să ne plecăm pe genunchi şi să plângem la picioarele lui Isus din cauza lipsurilor şi greşelilor noastre, dar noi nu trebuie să ne descurajăm. Chiar atunci când suntem înfrânţi de vrăjmaş, noi nu suntem lepădaţi… Pierzându-ne încrederea în propria noastră putere, să ne încredem în puterea Răscumpărătorului nostru.” – Calea către Hristos, pag 64.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden