„Urechile tale vor auzi după tine glasul care zice: Iată drumul mergeți pe el! Când veți mai voi să vă abateți la dreapta sau la stângă.” Isaia 30:21.

Uitându-ne la munții și barierele ce stau în calea alegerii noastre de a fi pierduți, vedem cum se ivește un alt munte numit Duhul Sfânt. (Vezi Ioan 16:8-13). Când va veni El va condamna, pe cine? Numai pe adventiștii de ziua a șaptea? Pe cine anume? El va dovedi lumea vinovată de păcat, neprihănire și judecată. Duhul Sfânt încă vorbește încet. El lucrează în timpul somnului nostru. El a pătruns în corpul balenei ca să vorbească cu Iona când acesta ce se afla în pântecele ei. Duhul Sfânt poate trece orice granițe sau bariere.

Duhul Sfânt poate merge până în cea mai întunecată junglă din cea mai îndepărtată insulă. El lucrează continuu pentru a atrage pe oameni la Dumnezeu

Am văzut oameni care își ridică pumnii către Dumnezeu zicînd: „Lasă-mă în pace.” Am auzit pe alții rugându-se ca Duhul Sfânt să-i părăsească. Și din când în când, acea rugăciune pare a fi ascultată. Dar am întâlnit pe alții, tineri, chiar de 10 ani, care erau absolut convinși că au comis păcatul de neiertat.

Aș dori să spun că păcatul de neiertat este foarte greu de comis. Prin aceasta nu vreau să aprob libertinajul ori amânarea. Nu putem vorbi de așa ceva dacă vom privi la muntele care pare să se asemene cu o căpățână. El este dincolo de zidurile Ierusalimului. Pe el sunt trei cruci, iar cea din mijloc are brațe prietenoase care încă se întind către fiecare dintre noi zicând: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32).

Cum poți trece cu vederea muntele Golgotei? Chiar și păgânii înțeleg cât de cât faptul că cineva trebuie să moară în locul păcătosului. Duhul lui Dumnezeu lucrează ca să ajungă la fiecare persoană. Istoria crucii de pe Calvar este un munte uriaș care-și înalță piscul semeț în albastrul cerului.

Dumnezeu nu poate ierta păcatul, dar, din cauza crucii El poate ierta pe păcătoși. Dacă cineva înțelege cât de puțin din acest adevăr, cum va putea el trece oare peste acest uriaș obstacol, spre pierzare?

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO