Înaintea Celui îmbătrânit de zile

Iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un Fiu al omului; a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. (Daniel 7:13)

Astfel i-a fost prezentată profetului în viziune ziua aceea mare şi solemnă în care caracterul şi viaţa oamenilor vor trece prin faţa Judecătorului întregului pământ şi fiecare om va fi răsplătit „după faptele lui”. Cel îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl. […] El, care este izvorul întregii existenţe şi sursa a tot ce este lege, prezidează acţiunea de judecată. Îngerii sfinţi, în număr de „zece mii de ori zece mii şi mii de mii”, participă la procesele desfăşurate în acest mare tribunal ca agenţi şi martori. […]

El vine la Cel îmbătrânit de zile, în ceruri, pentru a primi stăpânirea, slava şi împărăţia care îi vor fi date la încheierea lucrării Sale de Mijlocitor. Această venire, şi nu a doua Sa venire pe pământ, a fost prezisă de profeţie că va avea loc la sfârşitul celor 2 300 de zile, în anul 1844. Isus, Marele-Preot, a intrat în Locul Preasfânt însoţit de îngeri cereşti şi S-a prezentat înaintea lui Dumnezeu pentru a Se angaja în ultima fază a misiunii Sale în favoarea omului – pentru a efectua judecata de cercetare şi a face ispăşire pentru toţi cei care vor dovedi că au dreptul să beneficieze de ea. […]

Aceştia au mai înţeles un lucru, şi anume că, în timp ce jertfa pentru păcat arăta către Hristos ca adevărata jertfă, iar marele-preot îl reprezenta pe Hristos ca mijlocitor, ţapul care era trimis în pustie îl simboliza pe Satana, autorul păcatului, asupra căruia vor fi aşezate, în cele din urmă, păcatele celor cu adevărat pocăiţi. Când marele-preot, în virtutea sângelui jertfei pentru păcat, îndepărta păcatele din sanctuar, le aşeza asupra acestui ţap. Când, în virtutea propriului sânge, Hristos va îndepărta din sanctuarul ceresc păcatele poporului Său, la încheierea slujirii Sale, le va aşeza asupra lui Satana, care, la executarea judecăţii, va trebui să suporte pedeapsa finală. Ţapul era trimis intr-un ţinut pustiu pentru a nu se mai întoarce niciodată în tabăra lui Israel. Tot astfel, Satana va fi îndepărtat pentru totdeauna din prezenţa lui Dumnezeu şi a poporului Său şi îşi va găsi sfârşitul în distrugerea finală a păcatului şi a păcătoşilor.

Tragedia veacurilor, pp. 479-480, 422