Un legământ veșnic
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui. (1 Petru 2:9)
Când Şi-a eliberat poporul Israel din Egipt şi când le-a încredinţat israeliţilor Legea Sa, Domnul i-a învăţat că ei aveau să se distingă de idolatri prin respectarea Sabatului. Acesta avea să facă distincţia între cei care recunosc suveranitatea Sa şi cei care refuză să-L accepte ca fiind Creator şi împărat. […]
Sabatul a fost semnul care i-a distins pe israeliţi când au ieşit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc şi tot el este semnul care îi distinge pe copiii lui Dumnezeu când ies din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relaţiei existente între Dumnezeu şi poporul Său, un semn că ei onorează legea Sa. El face distincţia între supuşii Săi loiali şi călcătorii legii.
Din stâlpul de nor, Hristos a declarat cu privire la Sabat: „Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc” (Exodul 31:13). Sabatul dat lumii ca semn că Dumnezeu este Creatorul este totodată semnul că El este Sfinţitorul. Puterea care a creat toate lucrurile este puterea care recreează sufletul după asemănarea cu Sine. Pentru aceia care o sfinţesc, ziua Sabatului este semnul sfinţirii. Adevărata sfinţire înseamnă armonie cu Dumnezeu, unire cu El în caracter. Ea este primită prin ascultarea de acele principii care constituie transcrierea caracterului Său. Iar Sabatul este semnul ascultării. Cei care ascultă din inimă de porunca a patra vor asculta de întreaga lege. Ei sunt sfinţiţi prin ascultare.
Sabatul ne-a fost dat şi nouă, la fel ca Israelului, ca „un legământ necurmat”. Pentru aceia care respectă ziua Sa sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaşte ca popor ales al Său. Este o garanţie că El va împlini faţă de ei legământul Său. Toţi aceia care acceptă semnul guvernării Sale se aşază sub legământul divin veşnic. […]
Dintre Cele Zece Porunci, numai porunca a patra conţine sigiliul marelui Legiuitor, Creatorului cerurilor şi al pământului. Cei care ascultă de această poruncă iau asupra lor Numele Său şi toate binecuvântările care generează de aici sunt ale lor.
Mărturii, voi. 6, pp. 349-350
