Voi fiți gata
De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu va gândiţi.
(Matei 24:44)
Aceasta perspectivă asupra timpului a fost dintotdeauna o chestiune stringenta pentru Dumnezeu. pe vremea lui Noe, pe vremea lui Avraam și a poporului Israel, mulţimi întregi de oameni nu au văzut sau nu au vrut să vadă cât de aproape era ziua cercetării divine.
Vai de ghidul montan care nu recunoaşte pericolul producerii unei avalanşe sau pericolul cedării gheţii formate deasupra unei crevase! Vai de comandantul unei nave care nu recunoaşte îngustimea canalelor şi traseul curenţilor! Vai de salvamarul care vede cum înotătorul este dus în larg de curenţi şi care totuşi nu încearcă să-l salveze! Vai de creştinul care, într-o vreme ca aceasta, nu se raportează corect şi cu o vedere clară asupra lumii şi asupra situaţiei ei viitoare!
Lumea zace în întuneric. Acesta este secolul cel mai întunecat dintre toate câte au existat. Noi trebuie să fim lumina lumii. Lipsa unei perspective clare asupra rătăcirii milioanelor de suflete care se îndreaptă spre pierzare este o greşeală de neiertat. Se spune că cele şapte păcate fatale ale vieţii moderne sunt politica fără principii, bogăţia fără muncă, plăcerea fără conştiinţă, cunoaşterea fără caracter, hărnicia fără moralitate, ştiinţa fără omenie şi închinarea fără sacrificiu.
„Când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Necredinţa este un mod de a trăi prin care omul îşi caută împlinirea personală în orice lucru care i se pare interesant, numai în credinţa în Dumnezeu şi în fericita nădejde a revenirii Sale iminente nu. Una dintre cele mai mari şi mai supărătoare probleme pentru noi toţi este să ne însuşim gândul lui Hristos, deoarece considerăm că e mai interesant să trăieşti „ca lumea”.
Viitorul nostru este viaţa alături de Domnul Hristos pe Noul Pământ. Unii speră ca venirea Sa să fie amânată, ca să se mai poată bucura încă puţin de multele lucruri pe care le are de oferit viaţa de aici! Dar acesta este modul cel mai sigur de a pierde totul. Planurile oamenilor de a construi o lume mai bună au eşuat. Ca ispravnici ai Evangheliei harului lui Dumnezeu, avem datoria de a-i pregăti pe cât mai mulţi posibil pentru revenirea Domnului Hristos.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO