Frumusețea vieții creștine
Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa!
(Deuteronomul 30:19)
Cu ceva timp în urmă, am stat de vorbă cu un tânăr despre nevoia de a alege cu toată inima viaţa creştină. Părerea lui era că nu se merita să aleagă o astfel de viaţă. Marea lui ambiţie era să facă bani. Până la momentul acela, fusese creştin, dar nu reuşise să-şi atingă scopul şi nici nu credea că avea vreo şansă în aceste condiţii. Şi apoi, nu voia să piardă şi plăcerile vieţii acesteia, şi bucuriile vieţii viitoare. În opinia lui, religia era pentru moşnegi, pentru bolnavi şi pentru ocazii solemne.
Circulă ideea greşită că fericirea, succesul şi renumele se găsesc numai în lume şi că, dacă alegem credinţa creştină, nu avem voie să ne gândim la astfel de lucruri. Cum s-a ajuns la concluzia că bogăţiile, succesul şi renumele aduc fericirea? Odată, am fost de Anul Nou în piaţa Times Square din New York. În clipa în care ceasul a bătut miezul nopţii, oamenii beau, dansau, ţipau, căutând cu disperare să fie fericiţi în ultimele secunde ale vechiului an. Personal, prefer ca mod de recreere munca în grădină, tăiatul lemnelor sau un joc sănătos în natură.
Slujirea lui Hristos nu ne dă un gust amar, nu ne lasă mahmuri şi nici nu ne dă dureri de cap. Fiul risipitor a crezut că trebuia să meargă în lume ca să găsească fericirea. Şi, cât timp a avut bani, a crezut că se distra de minune.
„Suntem tineri doar o dată în viaţă!” spun oamenii. Este adevărat că numai o dată suntem în floarea tinereţii, plini de putere, şi că mintea, inima şi corpul acţionează la capacitate maximă în această perioadă. Dar de ce să risipim aiurea aceşti ani preţioşi?
Fericirea nu poate fi obţinută pe căi artificiale. Când au trăit pentru Hristos, bărbaţii şi femeile au fost sarea pământului. Au fost cei mai împliniţi oameni pe care i-a cunoscut lumea vreodată. în primul secol, ei au cucerit omenirea pentru Hristos.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO