Să începem cu începutul
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune. – Geneza 1:31
Priorităţile greşite pot cauza o mulţime de probleme în viaţă, în timp ce o viaţă bine organizată este o binecuvântare. Întotdeauna cea mai bună cale spre fericire este să începi cu începutul. Ca lider al departamentului Misiunea femeii, am întâlnit multe mame care suferă din cauza priorităţilor greşite. Unele au căutat să se căsătorească în timp ce ele trebuiau mai întâi să îşi facă o carieră în viaţă. Altele au ales plăcerile în loc să îl caute pe Dumnezeu, care este singurul care poate oferi o direcţie dreaptă vieţii lor. Vai, consecinţele au fost diverse, de la dureri de inimă chiar până la sinucidere, în unele cazuri extreme.
Citind relatarea săptămânii de creaţie, vedem un Dumnezeu al ordinii în acţiune, un Dumnezeu plin de iubire şi binecuvântări pentru toate creaturile Sale, pe care le-a creat în ordinea priorităţilor Lui. El a început cu începutul. În capitolele 1 şi 2 din Geneza, vedem că Dumnezeu a folosit primele trei zile de creaţie ca să transforme planeta noastră apoasă şi fără formă într-un loc confortabil şi bun de locuit.
El a creat lumină ca să ne ofere ciclul zi-noapte. El a creat un cer pentru ca noi să putem avea o atmosferă în care să putem respira. El a creat pământul uscat ca să poată creşte vegetaţia, care să ne asigure în schimb nevoia noastră de a ne hrăni, în a patra zi, Dumnezeu a adus la existenţă soarele, luna şi stelele, în a cincea zi de creaţie au venit la viaţă creaturile din mare şi cele din aer. În a şasea zi, în planul perfect ordonat al Lui, Dumnezeu a creat animalele de pe uscat şi fiinţele umane, ca să poată creşte în acel mediu prefect. Toate lucrurile erau gata pentru ei. Da, ordinea lui Dumnezeu a făcut toate lucrurile „foarte bune” în săptămâna creaţiei.
Acelaşi Dumnezeu Creator doreşte să călăuzească paşii şi vieţile copiilor Săi. Biblia spune: „Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui” (Psalmii 37:23).
În căsnicia, cariera şi în toate eforturile tale, Dumnezeu este mai mult decât dispus să-ţi călăuzească paşii. El doreşte să te păzească de la a face greşeli şi să îţi ofere binecuvântări. El doreşte să îţi ofere frumuseţe în loc de cenuşă. Chiar dacă înainte tu ai pus greşit priorităţile în viaţa ta, Dumnezeu încă poate să înlocuiască cenuşa din viaţa ta cu ceva frumos. Alege-L ca ghid al tău.
Doamne, Te rog să îmi călăuzeşti paşii în toate eforturile mele. Dă-mi frumuseţe în loc de cenuşă. Ajută-mă să îmi găsesc plăcerea făcând lucrurile după voia Ta. În numele lui Isus. Amin.
Omobonike Adeola Sessou
Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO