Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui. Faptele apostolilor 1:14

În ultimii ani, am ajuns să înțeleg ce înseamnă un luptător; înainte, cuvântul „luptător” m-ar fi derutat. De ce să devină rugăciunea o luptă sau un conflict? Mă întrebam eu. Cum să învăț să mă rog ca un luptător? Apoi viața a început să vină peste mine cu mai mult decât puteam duce. Am început să experimentez rugăciunea fierbinte, stăruitoare. Ți-ai dorit vreodată ceva atât de mult încât să fii în stare să te lupți pentru acel lucru?

Un material devoțional citit recent îi aparținea unui conducător al bisericii din Coreea de Nord, care își încuraja frații de credință să se roage „ca un luptător”. A început cu textul din Coloseni 4:12,13 – Epafra se lupta în rugăciune, depunând eforturi aprige în rugăciunile sale. În continuare, se spune că Dumnezeu Se folosea de rugăciunea lui ca să deschidă uși. Totuși, uneori, e nevoie de timp să dărâmăm barierele la care ținem și pe care le plasăm între noi și Dumnezeu.

Ce descoperim când ne luptăm în rugăciune? Deseori descoperim voia lui Dumnezeu pentru situația pe care o aducem în atenția Să. A fi luptător în rugăciune înseamnă și a ne ruga într-un mod concentrat, posibil pentru un timp îndelungat. „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13).

Un luptător în rugăciune include și rugăciunea de sacrificiu. Aceasta e deseori uitată când vreau să fac totul de una singură. Rugăciunea este cea mai scurtă cale, nu cea mai lungă. Sacrificând din timpul meu, sacrificându-mi propria persoană, în rugăciune, Dumnezeu le va deschide oamenilor inima și va pătrunde în gândirea lor și deseori răul va fi înfrânt prin bine.

E. M. Bounds, scriind despre rugăciune, spune: „Perseverența contează la Dumnezeu la fel de mult ca la om. Dacă Ilie ar fi renunțat după prima cerere, ar fi fost slabe șanse ca cerul să-și reverse ploaia la rugăciunea lui firavă. Dacă lacov ar fi încetat să se roage la o oră de culcare decentă, erau slabe șanse să fi supraviețuit întâlnirii de a doua zi cu Esau. Dacă femeia sirofeniciană și-ar fi lăsat credința să piară în calea tăcerii, a umilirii, a repulsiei sau s-ar fi oprit la jumătate cu lupta ei, casa ei lovită de durere nu ar fi fost niciodată luminată de vindecarea fiicei ei.”

Așa cum Epafra a rămas credincios lui Isus Hristos până la sfârșit, mă rog ca noi, surori în Hristos, să rămânem credincioase în rugăciune oriunde ne-am afla, chiar și în situații cumplite, în timp ce umblăm pe calea credinței, în vremurile din urmă.

Nancy Wallack

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn