Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. – 2 Corinteni 3:18

Am o mare problemă, a anunţat Melissa, intrând în casă după ora de muzică. O mare, mare problemă.

Punând laptopul deoparte, m-am pregătit să o ascult. Aşa am aflat că marea ei problemă era conflictul dintre un recital de pian, ce urma să aibă loc în trei săptămâni, şi o săptămână de tabără.

– E o decizie foarte grea, a zis Melissa, marea frământare observându-i-se în cuvinte. Chiar vreau să mă duc în tabără şi chiar vreau să cânt bine la recital, a adăugat ea, oftând. Profesoara spune că mersul în tabără o să îmi afecteze semnificativ timpul de studiu pentru recital.

– Alege-le pe ambele, i-am spus eu, la care faţa Melissei dădea semne clare că e şi nedumerită, şi curioasă. Ai nişte neuroni extraordinari în cortexul cerebral – zona creierului cea mai proeminentă. Situaţi imediat sub fruntea ta, aceşti neuroni explodează când desfăşori o acţiune în timp real, când îţi imaginezi o acţiune şi chiar când urmăreşti comportamentul altei persoane. Acesta poate fi motivul pentru care uneori sunt numiţi „neuroni-oglindă”.

Cercetătorii au folosit echipamente de imagistică cerebrală pentru a studia creierul a doi indivizi: a unuia care a exersat la pian câte două ore în fiecare zi, timp de şapte zile, şi a altuia care doar şi-a imaginat că a cântat la pian acelaşi număr de ore pe zi şi zile pe săptămână. Atât exerciţiile reale ale unuia, cât şi cele virtuale ale celuilalt au generat o reconfigurare similară a cortexului cerebral.

– Dacă îţi imaginezi că exersezi la pian, aceasta poate grăbi învăţarea, i-am spus Melissei. Memorează în prima săptămână piesa pe care o cânţi la recital. De fapt, este ca şi când ai exersa, la partitura cu tine în tabără şi continuă să exersezi cu mintea în fiecare secundă a săptămânii. E cântat virtual. Când te vei întoarce acasă, în a treia săptămână, combină ambele tipuri de cântat, real şi virtual.

– Creierul meu are neuroni-oglindă magici, a strigat Melissa, sărind în sus de bucurie, cu aşa încântare încât ţopăia, dansa în cerc şi dădea din mâini. Îi pot folosi ca să studiez partitura în mod real şi virtual.

Şi exact aşa a făcut. Melissa s-a bucurat de o săptămână de tabără şi a interpretat foarte bine piesa la recitalul care a urmat.

Tu ţi-ai pus la lucru neuronii-oglindă? Sunt mai mult decât fericiţi să te ajute. Când nu poţi face ceva la modul real, poţi face în mod virtual. Când practic nu se poate, imaginează-te făcând respectivul lucru. Apoi imaginează-ţi ceva ce nu ai văzut în realitate – cum ar fi viaţa în cer.

Arlene R. Taylor

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn