Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui. – 1 Petru 4:12,13

„Doamne, nu pot face singură aşa ceva. Am nevoie să mă ajuţi!” Cuvintele imnului lui Josh Wilson „Te rog, Doamne!” mi-au venit în minte în timp ce mi-am deschis ochii şi m-am târât cu durere jos din pat. Avusesem o săptămână grea. Eram epuizată – emoţional şi fizic. Nu doar că mă luptam cu limitele mele financiare, dar şi încercam să suport rănile fizice apărute în urma unui accident grav de maşină şi undele de şoc din alte domenii ale vieţii mele. Totuşi nu eram singura într-un „loc al durerii” în acea dimineaţă. Mi-am adus aminte în rugăciune de unii dintre prietenii mei apropiaţi care treceau şi ei prin greutăţi financiare, trădare, divorţ, disperare. Mi-am zis în sinea mea: Copiii lui Dumnezeu trec prin vremuri grele.

Eu bănuiesc că apostolul Petru a avut preocupări similare în legătură cu prietenii lui, la fel ca mine în legătură cu prietenii mei. De fapt, folosind termeni direcţi, el a recunoscut că locurile durerii fac parte din viaţa multora dintre primii credincioşi în Hristos: suferinţă, nedreptate, pierdere. Petru i-a îndemnat pe tovarăşii lui de credinţă să-și vadă greutăţile din unghiul de vedere al poporului ales al lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, el spunea: „Nu vă miraţi de atacurile lui Satana şi de încercările de foc prin care treceţi în prezent. Doar nu uitaţi că Domnul va răsplăti devotamentul vostru când va veni din nou în slavă.”

Aceeaşi încurajare se dovedeşte valabilă pentru credincioşii de azi. Da, Diavolul îşi îndreaptă săgeţile spre zonele noastre cele mai sensibile, în cele mai vulnerabile momente, când suntem în punctul cel mai de jos. Uneori ne chinuim să înţelegem momentele încercărilor de foc prin care trecem. Totuşi Dumnezeu este exact lângă noi, cu visurile noastre spulberate, cu inimile rănite, cu golul, durerea şi singurătatea noastră. Şi Se bucură de stabilitatea şi fidelitatea noastră.

Mai mult, uneori într-un loc al durerii imprimă Dumnezeu cel mai adânc adevăr asupra inimilor noastre. Tocmai în dezolarea noastră înţelegem mai bine că Isus a suferit pentru noi. Începem să îi simţim agonia şi singurătatea, îndurate din iubire pentru noi. În locurile noastre de durere, îl găsim pe El. Apoi găsim vindecarea şi pacea.

A promis că îşi va manifesta slava în noi şi ne va da bucurie – amândouă servind ca mărturii sfinte pentru cei din jur, care ne privesc drumul triumfal prin locurile noastre de durere.

Stacey A. Nicely

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn