Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost. (…) Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun. Astfel, a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia. – Geneza 1:11-13

Este din nou luna iunie în pădurile nordice din Ontario, unde locuiesc. Soţul meu, John, este în grădină plantând, tăind crengi şi făcând tot ce fac grădinarii devotaţi. Pe mine nu mă interesează grădinăritul, dar îmi plac superbele flori de climă caldă care ne împodobesc grădina, fie că stau deschise doar câteva ore, fie chiar şi câteva săptămâni. Unii spun că e păcat să depui atâta muncă pentru cultivarea florilor când ele durează atât de puţin. Dar eu sunt mare admiratoare a anotimpurilor. De fapt, după aparent interminabila iarnă cu zăpadă şi pământ golaş, chiar cred că pot fi apreciate şi mai mult florile decât dacă ar creşte tot timpul anului.

Într-o recentă seară de iunie, vecina ne-a bătut la uşă. „Vă rog, haideţi să vedeţi ce regina-nopţii am!” Eu şi John ne-am încolonat în grădina ei, unde ea instalase un scaun de grădină chiar în faţa unei mici plante înverzite, care îşi prezenta mândră nişte flori închise. Vecina ne-a spus: „Seara trecută, florile au început să se deschidă pe la asfinţit. Cinci s-au deschis pur şi simplu în faţa ochilor mei, în lumina asfinţitului.” Deşi îndoindu-mă, mi-am zis în sinea mea: Mda, măcar asta îi explică numele: regina-nopţii.

Am observat o floare care avea pe o margine ceva galben-pal, dar nu am sesizat nicio mişcare. Totuşi, pe măsură ce timpul trecea, galbenul tot mai pronunţat al florii părea să anunţe că porneşte într-o oarecare transformare. La un moment dat, am observat că floarea se desfăcuse foarte lent. Destul de ciudat, nu am putut identifica momentul când se produsese schimbarea. Poate într-o secundă în care privirile noastre obosite erau îndreptate în altă parte? Am jurat că o să mă uit fix cu mai multă atenţie.

Apoi o petală verde s-a dat la o parte. Chiar înaintea ochilor noştri, floarea a început să se mişte. Încet, în formă de reţea, s-a desfăcut, de parcă era cu încetinitorul. Apoi toată mişcarea a încetat. Şi noi am rămas nemişcaţi. Dintr-odată, regina-nopţii s-a dezvelit în toată gloria ei, sub privirile noastre uimite.

Ce experienţă extraordinară! N-o s-o uit niciodată. Să am onoarea să privesc creaţia lui Dumnezeu în acţiune, chiar sub ochii mei… Cum trebuie să fi fost în timpul săptămânii creaţiei? Slavă Domnului pentru lucrările Sale minunate!

Dawna Beausoleil

Acest articol face parte din cartea „Înaintăm împreună” de Ardis Carolyn